Târgu-Jiu: Cârţu a fost suspendat de către Consiliul de Administraţie
0Sorin Cârţu nu va mai antrena de azi Pandurii Târgu Jiu după ce a fost suspendat din funcţie de către Consiliul de Administraţie.
„Consiliul de Administraţie al Clubului Pandurii Lignitul Târgu Jiu, întrunit în data de 11 mai 2010, a decis suspendarea din funcţie a antrenorului principal al echipei Pandurii, Sorin Cârţu, şi a întregului său staff tehnic. Celor trei antrenori Sorin Cârţu, Mircea Irimescu şi Silviu Lung li se vor stabili alte atribuţii în cadrul clubului până la finalul acestui sezon. Pentru ultimele două etape din acest sezon, de pregătirea echipei Pandurii se va ocupa antrenorul Florin Bejinaru”, se arată în comunicatul oficial postat pe site-ul clubului Pandurii Târgu Jiu.
Florin Bejinaru este fost jucător la Pandurii şi a fost în ultimele şapte sezoane antrenor secund al echipei Pandurii, contribuind la promovarea echipei Pandurii în Liga I alături de Emil Săndoi,