Nae Manea, numit antrenor la Bistrița

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nae Manea
Nae Manea

Nicolae Manea a fost numit, sâmbătă, în funcţia de antrenor principal al echipei Gloria Bistriţa, în aceeaşi zi clubul încetând colaborarea cu Laurenţiu Reghecampf.

Manea a fost unul dintre jucătorii de bază ai bistrițenilor când aceștia au promovat în prima ligă, la începutul anilor 90 și a marcat primul gol al echipei pe prima scenă.

"Pentru mine este ca o reîntoarcere acasă , am petrecut destui ani ca jucător aici, lucru care a contat foarte mult în revenirea mea. M-am simţit foarte bine la Bistriţa. Promovarea Gloriei în prima divizie, în 1990, a coincis cu prezenţa mea în lot, am avut onoarea să înscriu şi primul gol al Gloriei în Liga I”, a declarat Nicolae Manea pentru site-ul oficial al clubului.

”Aici e ca şi familia mea, sunt foşti colegi cu care am jucat, este preşedintele Jean Pădureanu, pe care îl regăsesc. Sper ca împreună să scoatem echipa la mal, lucrurile nu stau cum ar fi trebuit. Sper ca jucătorii să înţeleagă că lucrurile nu au mers aşa cum şi-a dorit conducerea", a mai spus Manea.

Fostul rapidist a mai adăugat că, în opinia sa, Gloria este o echipă puternică, cu jucători valoroşi, în care are mare încredere. "Chiar dacă am fost la Bucureşti, i-am urmărit, Gloria a fost în atenţia mea mereu, rezultatele echipei nu mi-au fost indiferente. Sper că lucrurile vor reveni la normal, iar jucătorii îşi vor arăta adevărata valoare. Pentru mine, niciun joc nu e uşor, nu fac diferenţe că întâlnim azi Steaua şi mâine Pandurii, spre exemplu. Toate partidele sunt dificile şi fiecare adversar va fi tratat cu aceeaşi seriozitate. Restul depinde de jucători, de noi cum vom pregăti fiecare meci în parte. Trebuie să acumulăm cât mai multe puncte", a precizat Manea.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite