Mircea Sandu: ''Ştiu cine mi-a vopsit mesajele pe maşină, mă urmăreşte de câţiva ani"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele FRF pretinde că ştie despre cine e vorba, dar nu va putea să dezvăluie identitatea celui care îl ameninţă de câţiva ani.

"E un individ pe care îl cunosc şi care mă urmăreşte de câţiva ani, nu pot să-i dezvălui identitatea. A mai făcut astfel de gesturi, a recunoscut, ne-am judecat în instanţă, trebuie să plătească 4000 de lei, cheltuieli de judecată. Îmi triumite şi scrisori cu însemne satanice, dar paşnice, nimic agresiv. Problema este că poliţia îmi spune că nu poate face nimic. Nu ştiu de ce, am fost împreună la circa numărul 8, am avut discuţii respectuoase. liniştite. E a treia oară când se întâmplă aşa ceva, o dată a recunoscut şi a doua oară a pretins că este altcineva. Sunt contrariat că Primăria Bucureştiului nu face nimic împotriva unor astfel de persoane, bolnave psihic. De azi încolo mi-am luat însă măsuri, am semnat un contract cu o firmă de pază", a declarat Mircea Sandu la gsptv.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite