Mihai Costea: "În ţară joc doar la Craiova!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Costea rezistă tentaţiei unui transfer în Bucureşti
Mihai Costea rezistă tentaţiei unui transfer în Bucureşti

Internaţionalul de tineret Mihai Costea a declarat că în ţară va juca numai la Universitatea Craiova, după cum relatează site-ul oficial al grupării din Bănie.

''Sunt la Craiova şi nu mă interesează alte oferte. Vreau să fac treaba cât mai bună aici. Le mulţumesc celor de la Steaua pentru aprecieri, dar în ţară voi juca numai la Universitatea. Vreau să fac aici performanţă'', a declarat tânărul atacant oltean, după ce în presă s-a scris despre interesul unor echipe de top pentru un transfer.

''Nu sunt prea fericite aceste sărbători pentru noi. Suntem cu gândul la locul din clasament. Sper să ne revenim în retur. Şi anul trecut, turul a fost mai slăbuţ, iar în retur am fost cât pe aici să prindem cupele europene. Sincer, nu mă aşteptam să terminăm pe această poziţie, dar aşa este viaţa, aşa e fotbalul, cu momente bune şi cu momente rele. Nu ştiu ce s-a întâmplat în tur, ne-a mers prost. Este uşor să dăm vina pe altcineva. Noi, jucătorii, şi tot ce înseamnă Universitatea Craiova suntem de vină şi trebuie să facem tot posibilul să o ducem acolo unde îi este locul'', a mai spus Costea jr.

''Am auzit şi eu că vor pleca mulţi jucători, dar mai întâi trebuie să vedem cine pleacă şi cine rămâne. Este prematur să vorbim despre acest subiect'', a completat Mihai Costea.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite