Mititelu: "Mark Wotte e mai bun ca Nicolo Napoli"
0Patronul Ştiinţei l-a lăudat pe tehnicianul olandez după victoria de la Vaslui
„O victorie care ne ajută, din punct de vedere psihologic, să abordăm meciurile viitoare cu o oarecare linişte. Ne-am propus în cele două meciuri trei puncte, dar am rezolvat deja trei. Azi am învins pe munca noastră, cu noroc, am luat 3 puncte şi ne apropiem de evitarea retrogradării. Cu toate problemele, cu toţi jucătorii plecaţi de la echipă, cu instabilitatea de pe banca tehnică, dacă arbitrii nu ne prejudiciau, eram şi noi acolo, visam la un loc de Europa League. Sincer, eu am ştiut că învingem astăzi, pentru am nişte premoniţii. La toţi din firmă le-am spus că vom câştiga cu 1-0. Am avut emoţii pe final, este adevărat. Wotte? Este mai bun decât Napoli, sută la sută. Este mai sârguincios, mai muncitor. Se implică, munceşte zi şi noapte, vine la echipa a doua. De la prima întâlnire mi-a vorbit în limba română. Acest meci aşa şi l-a propus. Eliminarea lui Silviu Lung este forţată. Neserios arbitru, probabil voia să dea o mână de ajutor pe ultima sută de metri. Alex Piţurcă i-a contrazis pe mulţi. Dacă ar fi muncit mereu la fel cum a făcut-o săptămâna aceasta, ajungea departe. Dar familia sa are o situaţie financiară bună şi probabil că asta este o cauză pentru care nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor. Mergem la victorie cu Urziceniul. Ne jigniţi, ce echipă este Urziceniul? De ce să ne propunem un punct? Mergem la victorie!"