Şumudică: "Avem probleme în atac"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul Rapidului cere întăriri.

Antrenorul echipei Rapid, Marius Şumudică, a declarat, marţi, la finalul antrenamentului de dimineaţă, că în cursul zilei de astăzi şi miercuri vor mai fi achiziţionaţi trei sau patru jucători, doi dintre ei evoluând la cluburi din străinătate.


Tehnicianul nu a dorit să dezvăluie numele jucătorilor care urmează să fie transferaţi.

"Sper ca în scurt timp să mai vină ceva jucători ca să avem lotul bine pus la punct, iar apoi să putem lucra în linişte. Despre Rui Duarte şi Ezequias (n.r. - jucătorii echipei FC Braşov) nu am ce să spun. Domnul preşedinte (n.r. - Dinu Gheorghe) ştie cel mai bine. Eu am înţeles că în cursul zilei de astăzi şi mâine vor mai veni 3-4 jucători pe care îi doresc foarte mult. Avem probleme în atac, trebuie să luăm cel puţin doi atacanţi. Şi ne mai trebuie jucători în banda dreaptă. Din străinătate vor veni doi jucători, dar se va anunţa la momentul respectiv. Poate descopăr un jucător mai bun decât Moraes", a spus antrenorul rapidist.


Chiar dacă a programat antrenamentele dimineaţa devreme sau seara, căldura din Bucureşti este totuşi o problemă pentru Marius Şumudică.

"E cam cald, e o atmosferă apăsătoare, dar de aia am pus antrenamentul mai de dimineaţă. Sper să treacă mai repede această perioadă şi să mergem în turneul din Slovenia unde e mai răcoare. Jucătorii nu s-au plâns de căldură. Asta e, şi în Statele Unite, când a jucat echipa naţională, era la fel de cald şi a avut rezultate foarte bune. Astea sunt condiţiile, trebuie să ne pregătim. Eu sunt fericit că antrenez Rapidul, parcă nici acum nu realizez. Am multe de făcut. Este o muncă pe care o fac cu plăcere, unde îmi place", a explicat tehnicianul.

Echipa Rapid va pleca joi, la Maribor (Slovenia), unde va efectua un turneu de pregătire până în 25 iunie.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite