Steaua - FC Braşov 0-3 / Becali: "Îl regret pe Piţurcă"!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Steaua a fost umilită în Ghencea de FC Braşov. Gigi Becali a plecat de la stadion după primul gol primit de Tătăruşanu, iar după meci a dat de înţeles că în Ghencea se vor produce schimbări majore. Lăcătuş a anunţat că nu demisionează, dar Gigi Becali a afirmat că antrenorul trebuie să se mai gândească.

"Nu suport aşa ceva, nu e posibil, nu mai stau că nu am ce vedea la meciul ăsta. Burdujan a jucat 7 mingi, Dică a jucat 6, nu au fost în stare să obţină măcar un corner. Au stricat toate mingiile. Sînt un mare dobitoc, de ce dracului l-oi fi adus înapoi pe Dică nu pot să-mi dau seama. Poate să fie lider în vestiar, dar ce facem, jucăm cu el titular tot timpul? După valoarea jucătorilor, salariul la Steaua nu ar trebui să fie mai mare de 500 de euro. Ei fac circ şi figuraţie, nu joacă fotbal. S-a terminat şi cu locul doi, nu mai putem spera. Veţi vedea schimbări în echipă cît de curînd. Îl regret pe Piţurcă", a spus Becali la ieşirea din stadion.

"N-ai un şut pe poartă, n-ai un corner toată repriza... Cum se poate asta?! La fotbal, o piesă poate să strice angrenajul. Două piese îl distrug. Burdujan strică, a făcut ceva? Budurjan a distrus tot, a distrus toată banda! Tot ce a primit a dat la adversar! Iar la finalizare se distrează Dică. Eu nu-l ştiam pe Burdujan ăsta. Dacă eşti antrenor bun şi vezi că greşeşte pasele, că nu poate să joace la Steaua, îl schimbi! Acum ne-am curăţat! Dacă era doar 0-1 tot se mai putea face ceva. El nu vine deloc în spate, zici că e Rockefeller la New York. Eu l-am luat pe Dică pentru a lega vestiarul, pentru atmosferă. La Dică şi Burdujan e toată cheia, acolo s-a stricat totul. Porumboiu a râs când a aflat că-l vreau pe Burdujan. Lăcătuş l-a vrut! Ce, eu ştiam cine e Burdujan?!

Am dat atâţia bani pe Maicon ca să stea pe margine? Dacă vor intra Bănel şi Surdu, se mai poate face ceva. Bagă-l şi tu ca să-l văd şi eu cum joacă. Cred şi eu că Lăcătuş va pleca. Fanii au dat cu bulgări, l-au huiduit. Dacă pleacă, rămân Caramarin şi Edi Iordănescu şi aia e. Ce, mai dăm bani acum pentru alt antrenor?!", a spus Becali la gsptv.

Fluier final. Steaua - FC Braşov 0-3.

Min 90 - S-au arătat trei minute de prelungiri

Min 78 - Tănase a şutat de la 20 de metri, Marc a reţinut

Min 76 - Brandan a şutat de la 20 de metri puţin pe lângă poartă. A fost primul şut bun al Stelei

Pablo Brandan

Min 72 - A ieşit Ricardo şi a intrat Gardoş

Min 66 - Galamaz este eliminat pentru un fault ca ultim aparator asupra lui Viveiros. Steaua joacă în zece oameni

Min 63 - GOOOOOLLLLL FC BRAŞOV. Oroş a înscris cu capul din şase metri. Steaua - FC Braşov 0-3.

Min 57 - Bonfim a pătruns pe flancul drept, dar a fost blocat blocat in momentul centrarii

Min 53 - Ninge din ce în ce mai tare la Braşov.

Min 48 - Steaua presează în ofensivă

Min 46 - A început repriza a doua. Nicoliţă şi Surdu au intrat pe teren. Dică şi Burdujan au rămas la vestiare.

Min 45 + 1 - Fluier final.  La pauză Steaua - FC Braşov 0-2.

Min 39 - Dică a executat o lovitură, Marc a reuşit să respingă până la urmă

Min 36 - Dică a primit cartonaş galben

Nicolae Dică

Min 33 - GOOOOOLLLLL FC BRAŞOV. Teixeira a trimis o ghiulea de la 20 de metri care s-a dus direct în vinclul lui Tătăruşanu. Steaua - FC Braşov 0-2.

Min 31 - Gigi Becali a plecat de la stadion.

Min 30 - GOOOOOLLLLL FC BRAŞOV. Marian Cristescu l-a învins pe Tătăruşanu cu o execuţie de senzaţie: lob de la 25 de metri. Steaua - FC Braşov 0-1

Min 24 - Marinescu a creat o fază frumoasă, i-a pasat lui Burdujan, dar acesta nu a reusit să-l depăşească pe Ionescu

Min 20 - Geraldo a primit cartonaş galben pentru un fault la Ilyeş

Min 18 - Teixeira a şutat din careu, mingea a trecut pe lângă poartă

Min 15 - Nuno Viveiros a centrat periculos în faţa porţii, Tătăruşanu a respins

Min 9 - Tataruşanu a ieşit riscant pe o centrare, dar Cristescu nu a reuşit să profite

image

Min 5 - Oroş a reluat cu capul din careu pe lângă poartă după un corner de pe stânga

Min 1 - A început meciul

Echipele de start

Steaua: Tătăruşanu - Bonfim, Galamaz, Geraldo, Brandan - Ricardo, Marinescu - Burdujan, Dică, Tănase - Bilaşco
Rezerve: Stanca, Emeghara, Gardoş, Szekely, Răduţ, Nicoliţă, Surdu

Braşov: Marc - Ad. Rusu, Gaucho, Oroş, Ionescu - Cristescu - Viveiros, Ilyes, Toloza, Teixeira - Chipciu
Rezerve: Kacsa, Majernik, I. Voicu, Martinovici, Fl. Stîngă, Hadnagy, C. Năstăsie

Marius Lăcătuş şi-a băgat jucătorii în cantonament cu două zile înaintea meciului cu FC Braşov. Tehnicianul a luat această decizie pentru a-şi ţine jucătorii în priză în încercarea de a recupera decalajul de 10 puncte ce desparte Steaua de Oţelul.

"Adversarii la titlu sînt aceiaşi ca în toamnă. Nu ştim cum arată Oţelul, dar cu siguranţă şi ei formează o echipă foarte bună, au demonstrat asta. Ca şi restul echipelor din faţă: Timişoara, Dinamo, Vaslui, Rapid, toate sînt echipe periculoase şi oricare poate lua titlul. Obiectivul Stelei, ca în fiecare an, este cîştigarea campionatului. Dacă nu ar fi acesta am sta acasă şi am juca numai în Cupă. Tot timpul există posibilitatea să nu meargă cum vrem, dar noi sperăm că am învăţat din greşeli, din meciurile în care am jucat mai slab în tur şi sperăm să nu le mai repetăm. Braşovul este o echipă periculoasă, noi întotdeauna am avut probleme cu echipe considerate mai mici. Nu mai există în ziua de azi echipe mici", a declarat fundaşul George Galamaz.

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite