Drepturile TV costă acum 45 de milioane de euro!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanții cluburilor din Liga I au stabilit astăzi la sediul LPF că drepturile TV pentru cele șase pachete nevândute la licitație vor fi vândute pentru minimum 45 de milioane de euro pe trei ani. Ofertele sunt așteptate până la 27 iunie, ora 12. Există și varianta ca ele să fie vândute pe un singur an, la prețul de 15 milioane de euro.

Update George Copos: ”Acești bani sunt importanți”

”Cred că fotbalul românesc suferă în aceste momente, dar cred că datorită transferurilor făcute în această vară de majoritatea echipelor vom reuși să găsim un post de televiziune interesat să cumpere drepturile. Sunt extrem de importanți acești bani”, a spus și George Copos, patronul Rapidului. 

Update Gigi Becali: "Ce, murim de foame?"

"Vrem 45 de milioane pe trei ani sau 15 milioane pe an. Dacă nu obţinem, nu vindem. Ce, murim de foame?"

Update Dumitru Dragomir: ”Era de datoria mea să apăr drepturile cluburilor”

”Criteriul sportiv trebuie să primeze și nu criteriul șmecheriei. Așteptăm decizia TAS-ului. Era de datoria mea să apăr drepturilor cluburilor din Liga I. Cât despre zvonurile privind o posibilă răzvrătire a cluburilor împotriva mea, sunt niște invenții. Voi vorbi mai multe despre ce s-a întâmplat după ce mă voi întoarce din concediu”, a spus Dragomir referitor la poziția sa în cazul licențelor pentru Timișoara și Bistrița.

Update Dumitru Dragomir: ”Dacă nu le vindem, asta e! Nu murim de foame”

”Cine are peste 45 de milioane de euro este binevenit, avem și aprobarea Consiliului Concurenței. Luni vom avea o altă Adunare Generală. Dacă nu vor fi vândute asta este. Nu vom muri de foame”, a spus și Dumitru Dragomir.

Update Ioan Niculae: ”Cluburile se susțin oricum independent”

"Se va face o cerere de oferta publica, s-a stabilit un nivel minim. Cei care vor indeplini aceste criterii se vor califica pentru a cumpara drepturile. S-ar putea sa vindem pachetele si pe an daca nu le vom putea vinde pe trei ani. Termenul limita este 27 iunie, ora 12. Nu știu ce se va întâmpla dacă nu vom vinde pachetele, oricum cluburile se suțin și independent" a spus Ioan Niculae, patronul de la Astra Ploiesti la încheiera ședinței de la sediul LPF. 

Singurul punct pe ordinea de zi la ședința de astăzi a LPF a fost destinația celor șase pachete rămase nevândute la licitație. Deocamdată singurul ofertant, consorțiul RCS-RDS, a pus la bătaie 37 de milioane de euro, însă suma nu i-a mulțumit deloc pe majoritatea reprezentaților cluburilor din Liga I.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite