Iancu: "Arbitrajul m-a făcut să simt că nu suntem respectaţi"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian Iancu a recunoscut, totuşi, superioritatea lui Ajax
Marian Iancu a recunoscut, totuşi, superioritatea lui Ajax

Preşedintele echipei FC Timişoara, Marian Iancu, a declarat, miercuri, după jocul cu Ajax Amsterdam, scor 1-2, că olandezii au jucat mai bine şi au meritat victoria, însă este profund dezamăgit de maniera de arbitraj a brigăzii italiene conduse de Paolo Tagliavento.

"Acesta e fotbalul românesc şi aceasta e răsplata pe care fotbalul românesc o primeşte pentru că l-a ajutat pe Platini să ajungă în vârful UEFA. Arbitrul nu trebuia să îi dea roşu lui Pantilimon, pentru că a rupt echilibrul degeaba. Bun, îi dai roşu lui Bonfim, cu toate că şi acolo am îndoieli. Maniera de arbitraj m-a făcut să simt că nu suntem respectaţi. Aş fi vrut să avem şi noi o şansă, dar nu am avut. În ultima etapă nu mai avem ce face, pentru că eu mizez pe un egal între Ajax şi Anderlecht. 16-imile competiţiei nu se pot juca fără ele", a spus Iancu, la GSPTV.

Patronul a recunoscut însă superioritatea grupării antrenate de Martin Jol: "Ajax a fost o echipă mai bună, care oricum s-ar fi impus. În mare, echipa noastră s-a dăruit, a încercat şi putea să ne iasă ceva sau nu. Ajax ne-a egalat poate prea devreme, la o greşeală a lui Karamian. În partea a doua am mai jucat, dar până ne-au lăsat ei, pentru că după aia au intrat în panică. Cred că echilibrul s-a rupt la golul doi al lor, când mi s-a părut că Pantelic a plecat dintr-un ofsaid de 3 metri".

Portarul Costel Pantilimon a afirmat că eliminările dictate de arbitrul italian au fost eronate, dar susţine că victoria olandezilor este meritată: "Cred că ambele penalty-uri au fost acordate corect, dar nu însă că şi cartonaşele roşii se impuneau. Am întâlnit o echipă valoroasă, dar am luat al doilea gol pe un fond de relaxare a noastră şi pe urmă s-a întâmplat ce s-a întamplat. Important era să câştigăm, că am apărat două penalty-uri, eu şi Taborda, e istorie. Atât am putut astă-seara, dar cred că se putea şi mai mult, însă consider rezultatul echitabil. De acum, ne concentrăm doar pe campionat".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite