Meci amical: Gloria Bistriţa - Sparta Praga 1-1

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Formaţia pregătită de Laurenţiu Reghecampf a susţinut azi primul test din stagiul de pregatire din Austria, în compania campioanei din Cehiei

Partida s-a desfăşurat pe arena din Bad Kleinkirchheim şi s-a încheiat cu scorul de 1-1 (0-1). Cehii au deschis scorul prin Bony Wilfried în minutul 18, Andrei Enescu restabilind egalitatea după pauză, în minutul 52.

Laurentiu Reghecampf şi Remus Vlad au trimis în teren următorul unsprezece: Albuţ - Săceanu, Ciucă, Frăsinescu, Sobrinho - R. Marginean, A. Mureşan - Bawab, Băjenaru, Keita - Moraes.În repriza a doua au evoluat: Irimia - Peteleu, V. Nastase, Iodi, Velcovici - Achim, G. Ene, Anton, Enescu, C. Petre - De Souza.

„Pentru primul meci, cu multi jucatori noi in echipa, ne putem declara aproximativ multumiti de joc si de rezultat. Am avut in fata o echipa puternica, aflata la ultimul meci de pregatire, in timp ce pentru noi a fost primul. Sunt de remarcat Peteleu, Anton, Enescu, dar si Moraes, care a jucat in nota lui obisnuita de acum, cu ambitie si seriozitate" - Jean Padureanu, presedinte Consiliu Director

„Am facut un meci bun, din cauza oboselii si a drumului foarte lung s-a vazut ca nu am fost mai proaspeti. A fost insa doar primul joc, mai avem zece zile de pregatire si vom arata mult mai bine. Baietii au facut exact ce le-am cerut, sunt multumit, dar ca intotdeauna mai este mult de munca" - Laurentiu Reghecampf, manager

„Suntem intr-un anumit stadiu de pregatire, am jucat impotriva unui adversar foarte bun, care si-a incheiat stagiul cu acest meci, iar noi ne-am aflat la prima partida. In ceea ce priveste jocul, sunt mai multumit de repriza a doua. Rezultatul obtinut in fata campioanei Cehiei este bun pentru curaj, pentru incredere, pentru atmosfera de lucru in continuare " - Remus Vlad, director tehnic

In urmatorul meci de verificare, Gloria va intalni joi 1 iulie, de la ora 19:00 (ora Romaniei), formatia HNK Cibalia Vinkovci, locul 3 la finalul editiei trecute a primei ligi din Croatia. (Sursa acfgloria.ro)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite