Ţălnar: „Atitudine superbă a jucătorilor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul echipei Dinamo, Cornel Ţălnar, a declarat, joi, după victoria cu Sturm Graz, scor 2-1, că este foarte mulţumit de atitudinea pe care jucătorii săi au avut-o în teren şi este convins că dinamoviştii se vor mobiliza la fel şi în partida decisivă de la Atena.

"Am făcut un joc bun şi cred că prima repriză a fost excelentă, cu excepţia erorilor lui Laurenţiu Rus. Pe fondul evoluţiei, rezultatul este meritat. Mă bucur că echipa s-a sacrificat pentru acest succes şi că băieţii au înţeles mesajul pe care l-am transmis înaintea meciului. Ei au avut o atitudine superbă şi s-au dăruit exemplar, deşi am evoluat mult timp în inferioritate numerică. Deşi mai avem şanse mici de calificare, la Atena vom da totul pentru victorie. Avem nevoie de două goluri pentru a spera la calificare şi ne va fi greu, dar sunt sigur că echipa se va mobiliza din nou foarte bine", a spus Ţălnar.

Tehnicianul a spus că după eliminarea lui Laurenţiu Rus a ales să continue tot cu doi atacanţi în teren, pentru că "un egal nu ar fi fost bun de nimic". Ţălnar l-a lăudat pe Marius Niculae, despre care a spus că "a fost un exemplu de dăruire pentru colegii săi şi i-a mobilizat pe toţi", dar şi pe Emilian Dolha, care a reuşit să pareze un penalty în startul partidei.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite