Tibor Selymes este noul antrenor al FCM-ului din Tg. Mureș

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducătorii lui FCM Târgu Mureş s-au mişcat rapid după ce Ioan Ovidiu Sabău şi-a dat demisia în urma eşecului suferit pe terenul lui Gaz Metan Mediaş (1-2) şi i-au găsit înlocuitor "Moţului". Astfel, şefii mureşenilor au bătut palma marţi seara cu Tibor Selymeş, ultima oară antrenorul formaţiei Astra Ploieşti.

Conducerea clubului s-a înţeles cu fostul internaţional, care se va ocupa în continuare de pregătirea echipei.
La jocul cu Pandurii Târgu  Jiu, Selymes nu va fi însă pe banca tehnică, fiind nevoit să susţină un examen pentru licenţa de antrenor, în Franţa.
De pregătirea jocului se vor ocupa secunzii acestuia, Cezar Zamfir şi Ionuţ Manu.

Tibor Selymes s-a născut pe 14 mai 1970, la Bălan, judeţul Harghita şi a evoluat pentru naţionala României la Campionatele Mondiale din 1994 şi 1998. De-a lungul carierei de fotbalist a evoluat la formaţiile: FC Braşov, Dinamo, Cercle Bruges, Anderlecht, Standard Liege, Debrecen şi AEL Limassol. Are 46 de selecţii în echipa României.

Printre echipele antrenate se numără: Sopron, Liberty Salonta, Sportul Studenţesc şi Astra Ploieşti.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite