Roni Levi: ”Am început cu o înfrângere. Sunt dezamăgit”
0Antrenorul echipei de fotbal Steaua, Roni Levi, a declarat că este dezamăgit că a început sezonul cu o înfrângere (0-1 cu Oţelul Galaţi, în Supercupa României) şi a subliniat că echipa sa mai are nevoie de 3-4 jucători.
Noul tehnician al roș-albaștrilor a mărturisit după partida de aseară: "Sunt dezamăgit că am început acest sezon cu o înfrângere. Am alergat după egalare, însă nu am găsit soluţia pentru a desface apărarea adversă. E clar că ne mai trebuie 3-4 jucători în acest moment. Nu avem destui atacanţi . Cred că toată lumea înţelege că mai avem nevoie pe anumite posturi. Trebuie să aducem cât mai repede câte ceva", a declarat Roni Levi.
Tehnicianul a menţionat că jucătorul Cristian Tănase şi-a fracturat nasul şi va fi indisponibil circa două săptămâni.
Steaua Bucureşti a fost învinsă, duminică, de Oţelul Galaţi, scor 1-0, în Supercupa României, meci disputat la Piatra Neamţ.