Mihai Stoichiţă: "Nu sunt Harry Potter să fac minuni! Totul stă în puterea jucătorilor"
0
Antrenorul echipei CS Mioveni, Mihai Stoichiţă, a declarat că nu este Harry Potter, nu are puteri magice pentru a transforma noua sa formaţie, şi că singurii care pot obţine rezultate bune sunt jucătorii.
Poreclit Lippi, Stoichiţă a declarat: "Această echipă a avut un timp
scurt de pregătire. Lotul a fost încropit repede, dar eu spun că se
poate face treabă aici, cu unele îmbunătăţiri din mers. Mă refer la lot
şi la joc. Le-am explicat jucătorilor că nimic nu este imposibil. Aştept
foarte mult de la cei care au experienţă. Nu joc însă eu! Nu sunt Harry
Potter! N-am puteri magice. Puterea stă în grup... Totul stă în puterea
lor! Ei trebuie să înţeleagă că dacă eu am venit să-mi fac meseria
aici, după ce am fost pe la echipe campioane, şi ei au venit la fel,
să-şi facă treaba. Nimeni nu i-a forţat, ei au ales să vină şi trebuie
să dea totul pentru această echipă! Problema este ca fiecare să
înţeleagă că poate mai mult. Am găsit înţelegere aici, entuziasm şi
înţelepciune, la oamenii cu care am tratat", a declarat fostul
antrenorul principal al formaţiei Astra.
Pe de altă parte, Stoichiţă a comentat şi situaţia naţionalei de
fotbal a României, spunând că, în opinia sa, Belarus, Bosnia sau Albania
sunt echipe mult mai slabe decât România şi că nu se poate da vina pe
jucători. "Toţi trebuie să facă ceva.... Trebuie o răzvrătire din partea
celor convocaţi... În Cupe suntem bine reprezentaţi, cu neşansa de a
juca de la Bârca la Viena cum se spune... de la Galaţi la Manchester...
Noi avem lot de 4-5 milioane, ei (n.r. - Manchester United) au lot de
200 de milioane. Iar la naţională, părerea mea e că Belarus, Bosnia sau
Albania sunt echipe mult mai slabe decât noi. Sunt convins că toată
lumea a vrut să câştige. Deci cauzele nu stau în atitudinea jucătorilor!
Putem mult mai mult. Dacă punem tricolorilor eticheta «Asta ne e
valoarea» suntem curăţaţi. Sperăm acum să iasă bine în campaiile
următoare!", a declarat Stoichiţă.
Tehnicianul Mihai Stoichiţă, care în ultimele trei săptămâni s-a ocupat de echipa CS Mioveni din postura de consilier, a devenit oficial antrenor principal semnând, marţi, un contract valabil până la sfârşitul acestui sezon cu gruparea argeşeană. Obiectivul tehnicianului va fi salvarea de la retrogradare. Stoichiţă va fi ajutat la CS Mioveni de secunzii Mihai Stoica şi Constantin Stancu, şi de antrenorul de portari Nicolae Bratu.