Uhrin: "Nu vom pregăti ceva special pentru fraţii Costea, ci pentru alţi jucători de la Craiova!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul echipei FC Timişoara a declarat într-o conferinţă de presă că nu a luat măsuri speciale pentru atacanţii formaţiei Universitatea Craiova

"Trebuie să facem totul pentru a câştiga meciul, nu contează dacă jucăm defensiv sau ofensiv, totul e să ne atingem scopul. În mod sigur nu ne interesează un singur punct în acest meci. Nu vom pregăti o apărare specială doar pentru fraţii Costea, ne concentrăm mai degrabă asupra altor jucători, cei care construiesc jocul. Nu cred că au jucat rău în primele etape, dar din păcate pentru ei nu au câştigat decât un punct. Dacă vă uitaţi pe statistici, puteţi observa că au depăşit suta de pase faţă de alte echipe. Am studiat jocul Universităţii, iar acum ne concentrăm asupra noastră, iar cei mai buni la ora jocului vor intra pe teren", a spus Uhrin.

Tehnicianul a precizat că jucătorii săi trebuie să fie foarte concentraţi în partida cu Universitatea Craiova, deoarece joacă pentru vârful clasamentului. "Sigur nu e un meci uşor, jucăm împotriva unei echipe care este construită foarte ofensiv. Faptul că în acest an n-au câştigat decât un punct nu înseamnă că au jucat rău. Noi mergem pe acelaşi principiu, trebuie să câştigăm acasă. Nu ştiu cum vom juca, poate ceva mai defensiv în acest meci, nu ştiu dacă vom juca cu trei sau cu doi atacanţi, mă voi hotărî în dimineaţa meciului, ca de obicei. Nu avem voie să neglijăm nimic, deoarece jucăm pentru vârful clasamentului", a adăugat Dusan Uhrin.

Partida FC Timişoara - Universitatea Craiova, din etapa a XXI-a a Ligii I, se va disputa duminică, începând cu ora 18.00.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite