Dorinel: ”În retur vreau mai multe puncte ca în tur”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorinel Munteanu
Dorinel Munteanu

Dorinel Munteanu a stabilit obiectivul echipei sale, Oțelul Galați, pentru partea a doua a campionatului. Antrenorul ”campioanei de toamnă” își dorește să realizeze mai multe puncte decât în turul campionatului și spune că nu va face niciun transfer în iarnă.

”La începutul campionatului mi-am propus ca în acest sezon să facem mai multe puncte decât în campionatul trecut. Acum, după turul campionatului ne propunem să realizăm mai multe puncte în retur. Eu cred că mai există potențial de creștere, sunt jucători tineri care nu au ajuns la forma maximă. Îmi doresc o pregătire bună în cele două stagii din această iarnă, unul montant și unul în Grecia sau Turcia și sper să avem un randament mai bun în retur”, a declarat Dorinel Munteanu la sport.ro

”Sunt mulțumit de lotul pe care îl am. Deocamdată obiectivul imediat îl reprezintă cele două jocuri pe care le mai avem de disputat în acest an”, a mai spus antrenorul Oțelului care consideră că echipa sa și-a câștigat toate punctele pe teren.

”M-am enervat după meciul de la Timișoara pentru că toată lumea mă întreabă dacă Oțelul va rezista. Totul se datorează echipei, care și-a câștigat pe teren locul ocupat în acest moment în clasament și nu prin ziare sau prin declarații. Nu cred că se poate pune la îndoială vreun punct pe care l-am realizat în acest tur de campionat. Încercăm să rezistăm până la final dacă se poate”, a precizat Munteanu.

”Nu mă interesează rezultatele celorlalte echipe. Egalul dintre Steaua și CFR a fost conform cu realitatea. Este adevărat că ne avantajează dar pentru noi este important să ne păstrăm această continuitate a rezultatelor bune, nu am preferințe la rezultatele adversarilor. Eu de fiecare dată îmi pregătesc echipa pentru ca noi să fim cei care conduc jocul”, a mai declarat tehnicianul care a dus-o pe Oțelul în fruntea Ligii I în acest tur de campionat.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite