Craiova şi Steaua se judecă pentru Dorel Stoica

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea Craiova a depus la Ligă actele care atestă că Dorel Stoica mai are contract încă un an şi au cerut să nu i se permită să semneze cu rivalii din Ghencea.

Adrian Mititelu, patronul Universităţii Craiova, a spus că atunci când s-a transferat de la Universitatea în Arabia Saudită, Stoica a semnat un act adiţional potrivit căruia poate pleca liber de contract doar în străinătate. "Acest jucător a primit cadou din partea mea pentru că a fost patru ani căpitanul echipei, dreptul de juca liber de contract la orice echipă. L-am rugat însă să-mi promită că nu va juca vreodată la Steaua, Dinamo, Rapid sau altă echipă. În acest sens am încheiat un act adiţional la contract prin care nu poate evolua decât la Universitatea în ţară. Acest act a fost înregistrat la LPF. Numai provizoriu a putut fi transferat în Arabia Saudită", a spus Mititelu.

Steaua susţine că transferul este legitim
În schimb, Steaua susţine că transferul lui Dorel Stoica este legitim şi că oltenii vor numai că obţină nişte bani. „Dorel Stoica e jucătorul Stelei şi gata. Craiova încearcă să ciupească 100.000 de euor, cum a făcut şi cu Andrei Ionescu.Când l-am luat pe Dorel Stoica, LPF şi FRF au spus că nu e nicio problemă. Eu îl înţeleg pe Mititelu că are nevoie de bani, dar nu pot să îl ajut", a spus Gigi Becali, finaţatorul Stelei.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite