Craiova are probleme financiare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Mititelu
Adrian Mititelu

Adrian Mititelu, preşedintele clubului de fotbal Universitatea Craiova, a declarat că formaţia sa va termina cu bine acest campionat şi că este mulţumit de tehnicianul olandez Wotte.

''Obiectivul nostru este să urcăm cât mai sus în clasament. Vom reuşi să ieşim cu fruntea sus din acest campionat. Trebuie să trecem peste toate problemele, inclusiv cele financiare, care recunosc ca exista. Wotte va rămâne mult timp la Craiova. E o mare diferenţă între el şi cei care au fost până acum la Craiova, este altceva. Sunt sigur ca am adus un antrenor foarte, foarte bun şi am încredere că vor veni şi rezultatele'', a spus Mititelu.

În continuare, el a precizat: ''Florin Costea tot pleacă de vreo doi ani, ba la Steaua Bucureşti, ba la alt club. Când va fi să plece, voi fi primul care o să anunţ. Trebuie să recunosc ca anul asta mi-am dorit să plece, dar nu am găsit deocamdată un club din afara României, ceea ce considerăm noi ca merită Florin Costea''.

Adrian Mititelu a mai menţionat că patronii clubului TSKA Sofia au insistat pentru el: ''Eram convins că nici Florin nu vrea să joace în Bulgaria. M-am întâlnit cu oficialii lui TSKA şi le-am spus că Florin Costea vrea să meargă, în principiu, în Europa Occidentală şi are un preţ important. Ei voiau să-l ia împrumut, cu 500.000 de euro. Când le-am spus suma, discuţia a durat doar şapte minute''.

În încheiere, el a precizat: ''Am refuzat 5 milioane şi jumătate de la FC Koln, acum un an şi jumătate, pentru Costea. Aceea a fost unica ofertă concretă''.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite