Braşovul s-a calificat în semifinalele Cupei după un gol din ofsaid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristescu a marcat din ofsaid. Sursa foto: sport.ro
Cristescu a marcat din ofsaid. Sursa foto: sport.ro

Braşovul a eliminat Timişoara din Cupa României după un meci în care bănăţenii au fost de nerecunoscut. Unicul gol al întâlnirii a fost reuşit de Marian Cristescu în prelungiri, după o poziţie suspectă de ofsaid.

Contra, la prima înfrângere. Pentru antrenorul Timişoarei eşecul de la Braşov a fost primul de la instalarea lui pe banca tehnică a bănăţenilor. Până la meciul de aseară Cosmin Contra izbutise o serie destul de lungă de partide fără înfrângere. "Braşovul merita victoria după cum s-a jucat", a spus "principalul" Timişoarei după eşecul de aseară. Patronul Marian Iancu a recunoscut şi el că gazdele au fost mai bune.

Bara de la centrul terenului. Cea mai frumoasă fază a meciului l-a avut ca actor principal pe timişoreanul Dorin Goga. Cu puţin înainte de finalul primei reprize acesta a şutat din apropierea centrului terenului, iar mingea a fost respinsă de Mincă în bara transversală.

Gol anulat aiurea. Înainte să decidă soarta calificării, Braşovul a marcat prin Ilyeş, dar reuşita a fost anulată pentru un presupus ofsaid. Reluările TV au arătat că asistentul Sebastian Gheorghe a ridicat eronat fanionul. Aceasta a fost a doua mare greşeală a lui Sebastian Gheorghe, după cea de la golul validat în prelungiri.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite