FC Braşov va efectua un stagiu de pregătire în Slovenia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă în momentul de faţă nu au antrenor, iar echipa este decimată, „galben-negrii“ au stabilit detaliile primului cantonament extern al verii.

Astfel, în perioada 5-16 iulie, „stegarii“ vor efectua un stagiu de pregătire în Slovenia, în oraşul Radenci. Pe durata cantonamentului, delegaţia braşoveană se va caza la hotelul Radin, un stabiliment de patru stele situat la 200 de metri de centrul oraşului Radenci. Preţurile la o cameră la Radin Hotel pornesc de la 300 de lei pe zi. 

În altă ordine de idei, deşi oficialii clubului braşovean au precizat că, momentan, nu există nicio ofertă concretă pentru Dani Coman, MIhai Roman sau Sabrin Sburlea, ultimii doi sunt ca şi transferaţi la Rapid.

Antrenorul va fi prezentat mâine

După plecarea lui Viorel Moldovan de la FC Braşov, de conducerea tehnică a „stegarilor“ se va ocupa, cel mai probabil, băcăuanul Cristi Popovici, asta după ce alţi doi potenţiali înlocuitori ai lui Moldovan, Petre Grigoraş şi Ştefan Stoica, nu au fost contactaţi de vreun oficial braşovean.

„Ultima dată am vorbit cu cei de FC Braşov în cursul zilei de ieri, iar discuţiile ar fi trebuit să se finalizeze astăzi sau, cel târziu, mâine. Eu îmi doresc să antrenez pe FC Braşov, o experienţă în Liga I reprezintă o provocare pentru mine, dar trebuie să văd exact ce mi se va pune la dispoziţie.

Ştiu că sunt probleme financiare la FC Braşov şi am văzut că foarte mulţi jucători au părăsit echipa. De aceea nu mă grăbesc să iau o decizie şi voi fi extrem de atent la fiecare detaliu contractual“, a declarat, pentru Adevărul de Seară, Cristi Popovici.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite