Duminica patimilor Craiovei. Oltenii, trimiși în „B“ de Brașov!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În etapa a XVIII-a a Ligii I de fotbal, Universitatea Craiova a fost învinsă, în această seară, pe propriul teren, de FC Brașov, scor 1-2.

Craiova a deschis scorul în minutul 26: Dorel Stoica a trimis o pasă de la mijlocul terenului, peste toată apărarea Brașovului, iar Stoianof l-a lobat pe Kajcsa de la marginea careului de 16 metri. FC Brașov a preluat conducerea pe tabelă în doar două minute.

Mai întâi, în minutul 64, Adrian Rusu a egalat cu un șut din interiorul careului, iar în minutul 66, Distefano a înscris cu o lovitură de cap din câțiva metri, la capătul unei acțiuni ofensive splendide a oaspeților.

FC Brașov a avut și un gol anulat în minutul patru, pentru o poziție de ofsaid la Marian Cristescu. Cea mai controversată fază a partidei s-a petrecut în minutul 44, atunci când Williams a fost faultat clar, în careu, de Silviu Lung jr, însă centralul Hațegan a lăsat jocul să continue și nu a dictat penalty pentru „stegari".

După acest rezultat, Universitatea Craiova este tot mai aproape de retrogradare, oltenii fiind pe locul 15, la șase puncte de prima poziție care asigură menținerea în Liga I și în sezonul viitor, ocupată de Gloria Bistrița. De partea cealaltă, FC Brașov s-a îndepărtat de subsolul clasamentului. „Stegarii" sunt pe locul 12, cu 34 de puncte acumulate.

Craiova - FC Brașov 1-2 (1-0)

Au marcat:
Stoianof (min. 26) / Rusu (min. 64), Distefano (min. 66)

„U" Craiova: Lung - Dănănae, Zoro, Gugu (min. 46 Lopes), Buşu - Prepeliţă, D. Stoica (min. 71 Bujor), Gângioveanu (min. 60 Firțulescu), Buleică - Stoianof, Subotici

Antrenor: Laurențiu Reghecampf

FC Braşov: Kajcsa - Ad. Rusu, Majernik, Oros, Cr. Ionescu - Toloza - Chipciu, Stângă (min. 33 Hadnagy), Cristescu (min. 53 Ilyes), Williams (min. 61 Distefano) - Teixeria

Antrenor: Antonio Conceicao

Arbitri: Ovidiu Hațegan - Florin Stănescu, Cătălin Savu

Cartonașe galbene: Subotici, D. Stoica / Rusu, Toloza

Stadion: Ion Oblemenco

Spectatori: 5.000

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite