EXCLUSIV! Balaj ratează derbiul Dinamo-Rapid. "Am ruptură şi stau cel puţin o săptămână. Sunt predispus la astfel de accidentări!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arbitrul Cristi Balaj s-a accidentat la meciul din Europa League, dintre Udinese şi Rennes şi nu va putea fluiera derbiul Dinamo-Rapid, programat duminică.

Balaj trebuia să conducă la centru derbiul acestei etape, însă a suferit o accidentare aseară, al meciul dintre Udinese şi rennes, scor 2-1,  şi nu va putea arbitra în Şoseua Ştefan cel Mare.

"Îmi pare rău că l-am încurcat pe şeful CCA cu această problemă a mea, dar nu am ce să fac. Nu pot să risc să arbitrez duminică, pentru ca apoi accidentarea să devină şi mai serioasă şi să nu pot arbitra o lună sau două. Mai bine pierd acum un meci, decât patru, cinci sau cine ştie câte în cazul unor probleme şi mai grave", a declarat Cristi Balaj pentru Adevărul.

Arbitrul originar din Baia Mare a mărturisit că este predispus la astfel de accidentări.

"Nu este prima dată când am o leziune fibrilară. De la oboseală mi se trage. Meciul de aseară m-a solicitat foarte mult, s-a jucat pe contraatac şi am fost nevoit să alerg mult mai mult decât de obicei. Nu mă sperie rău accidentarea, pentru că sunt predispus la astfel de probleme. Nici nu trebuie să fac alte teste suplimentare pentru că am ajuns să fiu propriul meu doctor", a mai spus Balaj.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite