Astra Ploieşti vrea jucători de la Craiova. Lung Jr. ar putea fi una din ţinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Managerul sportiv al Astrei Ploieşti, Florin Prunea, a recunoscut astăzi că a studiat cu atenţie regulamentele interne pentru a vedea dacă e posibilă aducerea unor fotbalişti de la Universitatea. Principala ţintă pare să fie portarul Silviu Lung Junior

Conducerea clubului ploieştean a anunţat că intenţionează să mai transfere jucători în această vară, însă nu a dat niciun nume. Florin Prunea a recunoscut, însă, că există un interes pentru fotbalişti de la Craiova.

Potrivit unor surse neoficiale, se pare că printre cei vizaţi ar fi portarul Silviu Lung. Astra l-a adus în această vară pe Cezar Lungu, de la Steaua II, iar Lung Jr. ar putea crea concurenţă pe post, în condiţiile în care veteranul Grigore este accidentat iar tânărul Gavrilaş nu are niciun meci în primul eşalon.

De la Timişoara nu ne interesează nimeni. De la Craiova sunt discuţii. E o situaţie atipică la ei. M-am uitat pe regulamente şi nu va fi o chestiune simplă. Se pare că mai trebuie să fie o Adunare Generală care să valideze decizia. Ca fost jucător la Craiova, regret această pierdere. Va fi un seozon mult mai slab, Liga 1 a pierdut două echipe şi, foarte important, două oraşe cum sunt Timişoara şi Craiova. Dar regulile sunt aceleaşi pentru toată lumea şi trebuie respectate", a declarat Florin Prunea, manager sportiv la Astra Ploieşti. Fostul internaţional a evitat să ofere  numele vreunui jucător vizat. În schimb, a avut numai cuvinte de laudă pentru actualul titular dintre buturi, Cezar Lungu: „Este din aceeaşi generaţie cu Tătăruşanu şi Pantilimon şi sunt convins că este la fel de valoros ca ei".

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite