Astra Ploieşti – Astra II Giurgiu 5-1

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astra a câştigat ultimul meci de pregătire înainte de începerea sezonului, disputat pe teren propriu, vineri seară, contra echipei secunde

Gruparea ploieşteană a început cu o formulă foarte apropiată de cea standard, din care au lipsit doar accidentaţii Măţel şi Bruno Miguel. Gazdele au dominat la pas prima repriză, iar diferenţa faţă de echipa secundă, care evoluează în Liga 2, s-a văzut imediat şi pe tabelă. La pauză, scorul a fost 5-0. Au marcat Fatai (4, 26), Matei (16), Miranda (30) şi Strătilă (43). Golul oaspeţilor a fost înscris în minutul 49 de tânărul Onyeka.

„A fost o primă prepriză foarte bună, dar nu înţeleg ce s-a întâmplat în repriza a doua. Una peste alta, stagiul de pregătire a fost OK, păcat de accidentarea lui Măţel. S-a operat, iar cam în două săptămâni se va putea alătura grupului", ne-a declarat, la final, Tibor Selymes, antrenorul Astrei.

Astra Ploieşti: Lungu - Mihalache, Goian (cpt), Oprsal, Junior Morais - Strătilă, Kubala, N'Doye, Matei - Fatai, Miranda  Au mai intrat: Pătraşcu, Ţigănaşu, Rusu, Tigoianu, Stan, Budescu, Takayuki, Teekloh, Vădrariu

Astra II Giurgiu: Popa - Gheorghe, Prunescu, Moroiţă, Constantin - William de Amorim, Rotaru, Ochia (cpt), V. Dinu - Bănaru, Lukacs

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite