Zapata are oferte din Germania, Polonia şi Turcia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Robinson Zapata a fost adus de Gheorghe Hagi la Steaua şi acum la Galatasaray
Robinson Zapata a fost adus de Gheorghe Hagi la Steaua şi acum la Galatasaray

Fostul portar al echipei Steaua, columbianul Robinson Zapata, a declarat că are oferte pentru a evolua la o echipă din prima sau a doua ligă germană, dar şi de la formaţii mari din Polonia şi Turcia, el urmând să ia o decizie în această săptămână, informează "El Pais".

"La sfârşitul săptămânii un impresar m-a chemat pentru a-mi propune un contract în Germania, fără să specifice numele clubului şi nici dacă este din prima sau a doua divizie. În această săptămână sper să se confirme una din opţiuni. Echipele din Polonia şi Turcia sunt grupări mari", a spus Zapata.

Despre Steaua, Zapata a precizat că nu se pune problema unei întoarceri în România. "Nu este dorinţa mea. După trei ani ani şi jumătate trebuia să schimb ţara şi să merg la un alt club. Sunt jucător liber şi pot decide unde voi merge", a mai spus Zapata.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite