Vivi Răchită, antrenor Petrolul: „Cineva ne vrea răul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnicianul „lupilor galbeni“ crede că o persoană din cadrul LPF le pune beţe în roate prahovenilor. Echipa sa a fost dezavantajată de arbitru în meciul cu „U“ Cluj. Petrolul a pierdut în ultima secundă meciul de la Mediaş în faţa Universităţii Cluj, după ce ploieştenii au jucat aproape o repriză cu un om în minus.

„Petrolistul" Apostu a fost eliminat gratuit în minutul 54 de arbitrul Radu Petrescu după o intervenţie involuntară asupra portarului Marius Popa.

„Adevărul": Mai eşti supărat?

Răchită: Nu mai sunt supărat, dar sunt foarte trist după tot ceea ce ni s-a întâmplat în acest început de campionat. Suntem dezavantajaţi permanent şi amendaţi de fiecare dată când comentăm arbitrajul. Degeaba ne luptăm să intrăm în Europa, de fapt suntem departe de ea. Şi aici mă refer la ceea ce se întâmplă pe teren, dar şi în afara lui.

Crezi că are cineva ceva cu Petrolul?

Absolut. Noi suntem o echipă mică momentan, care nu vrea titlul, Liga Campionilor sau Liga Europa, ci doreşte să joace fotbal pentru suporteri. Acum nu mai sunt blaturi în Liga I, dar a intervenit altceva.

La ce te referi?

Am auzit că există un om cu influenţă la LPF care ne vrea răul şi ne pune beţe în roate mereu. În sezonul trecut, dacă putea, ne oprea să revenim în prima ligă. Mai mult nu pot să spun, dar vreau să-i anunţ pe toţi că aceste piedici care ni se pun m-au înrăit şi m-au ambiţionat şi mai mult.

Ce va face Petrolul în continuare?

Mâine (n.r. azi) mă voi întâlni cu primarul oraşului şi vom face un fel de protest, un apel către şefii fotbalului românesc. Dacă vor mai continua şi în etapele viitoare să ne dezavantajeze, ne vom retrage. Dacă nu suntem respectaţi, cedăm echipa la LPF sau FRF şi vom juca pe plan local pentru suporteri.

Ai declarat că nu vrei să faci un gest necugetat.

Da, aşa am spus. Am şi eu o familie, ţin la sănătatea mea, dar după meciul cu Universitatea Cluj îmi venea să strâng de gât un oficial sau pe arbitru. Trebuie să fii foarte puternic psihic în fotbalul românesc. Se întâmplă multe lucruri necurate.

"Dacă nu suntem respectaţi, ne vom retrage. Cedăm echipa la LPF sau FRF şi vom juca pe plan local pentru suporteri. ''

Răzbunarea lui Vali Alexandru?

Deşi antrenorul petrolului, Vivi Răchită, n-a pronunţat niciun nume, cel despre care se aude că ar pune beţe în roate „lupilor" este chiar ploieşteanul Vali Alexandru, secretarul general al LPF. Fiul acestuia, Eduard Alexandru, a fost ani buni organizator la Petrolul, dar a fost înlăturat după ce echipa a ajuns pe mâinile Primăriei.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite