Viorel Păunescu despre fuga lui Florin Costea la vestiare: "Atitudinea lui arată că vine de la un club care nu şi-a dorit performanţă"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele de onoare al roş-albaştrilor, Viorel Păunescu, e dezamăgit de evoluţia echipelor în derby, îl critică pe Florin Costea pentru că a plecat la vestiare mai devreme, supărat că a fost rezervă, dar crede că Steaua poate recupera diferenţa de zece puncte faţă de Dinamo.

"Meciul a fost unul foarte închis. Au avut grijă să nu mai primească goluri, mai ales steliştii care fuseseră puşi în gardă după meciul cu Haifa. Trebuiau împărţite mai multe cartonaşe roşii la acel meleu. Nu a fost un joc care să-i încânte pe cei 46.000 de spectatori. Un jucător care e lider la o echipă de provincie, dacă vine la Steaua sau Dinamo nu se mai regăşeşte. Are dreptate Gigi Becali, a dat foarte mulţi bani pe jucători şi aceştia nu-l mulţumesc. După ce au văzut meciul cu Dinamo din ultima etapă, cred că cele 10 puncte se pot recupera, dar din păcate la Steaua se constată o constanţă negativă.

Atitudinea lui Florin Costea arată că vine de la un club care nu şi-a dorit să facă performanţă. Are nevoie de cel puţin un an pentru a reveni la forma de altă dată. Ar fi bine pentru stelişti ca măcar să se antreneze pe Ghencea. Ar trebui folosit acelaşi sistem de joc în fiecare meci, nu să fie schimbat la fiecare partidă, pentru că fotbaliştii sunt derutaţi", a spus Viorel Păunescu la Sport.ro

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite