Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Victorie la cinci goluri după 12 ani

22 septembrie 2010, 22:00 |  Autor: Marian Apipie | 

Cuvinte cheie: craiova, wobay, gaman, lupeni,

Wobay îl felicită pe Găman pentru golul cu Lupeni

Foto: agerpres

Wobay îl felicită pe Găman pentru golul cu Lupeni

 

Universitatea Craiova a învins cu 5-0 pe Minerul Lupeni în Cupa României. Pentru echipa antrenată acum de Victor Piţurcă, rezultatul poate fi considerat o „performanţă” la care oltenii tânjeau de mai bine de 12 ani.

„Ne bucură jocul şi rezultatul, dar să nu uităm că am jucat cu o echipă modestă. Avem încredere că vom ajunge cât mai sus în Cupă", a spus preşedintele Silvian Cristescu, după meciul cu Lupeniul.

Ştiinţa nu a mai câştigat la o diferenţă de cel puţin cinci goluri de pe 1 aprilie 1998, când a umilit Jiul Petroşani, cu 7-0, în campionat! Pentru alb-albaştri jucau atunci Săndoi, Buia, Cristescu, Trică, Luţu, Ganea, Neagoe şi Niculescu, iar antrenor era Jose Ramon Alexanco, primul străin care a condus o echipă din Liga I. Cu Alexanco pe bancă, Craiova a încheiat sezonul 1997-1998 pe locul 8 şi a pierdut finala Cupei României, 0-1, cu Rapid. 

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Igor Cașu

    La 200 de ani de la ocuparea Basarabiei de catre Rusia (stıl vechi, 28 mai 1812), e cazul să ne întrebăm ce efecte a avut anul 1812 asupraistoriei provinciei dintre Prut şi Nistru şi să facem o comparaţie cu cea de-a doua ocupaţie, sovieto-rusă, din 1940. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole