Victor Piţurcă este nehotărât

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Întrucât patronul Gigi Becali nu şi-a respectat angajamentele luate, fostul selecţioner ar putea lipsi de la reunirea echipei de azi. Deocamdată, roş-albaştrii au reuşit să mai rezolve un transfer, pe lângă cel al bulgarului Iordan Todorov: fostul căpitan al Universităţii Craiova, Dorel Stoica.

Steaua va efectua astăzi primul antrenament din sezonul 2010-2011, însă haosul domneşte în continuare în Ghencea.

Teoretic, Victor Piţurcă ar fi urmat să fie prezentat oficial, însă până aseară fostul selecţioner nu era decis dacă să se prezinte sau nu la reunirea lotului, în aceeaşi situaţie aflându-se şi ceilalţi colaboratori ai antrenorului în vârstă de 54 de ani. Motivul? Gigi Becali n-a reuşit să-şi respecte angajamentele.

„Victor Piţurcă nu vine la Steaua fără ca patronatul să îi asigure un buget de achiziţii de şase milioane de euro", a dezvăluit  Emeric Ienei pentru „Adevărul".

Pe lângă faptul că n-a reuşit să asigure bugetul de transferuri, latifundiarul din Pipera n-a rezolvat nici problema stadionului cu cei de la MApN şi are restanţe de două luni la plata salariilor către jucători. Totuşi, Gigi Becali face eforturi disperate pentru a face rost de bani, fiind conştient că se va alege praful de Steaua în cazul în care Piţurcă îl va abandona!

Dorel Stoica vine la reunire

În aşteptarea banilor lui Becali, Victor Piţurcă a reuşit să mai rezolve încă un transfer, pe lângă cel al lui Iordan Todorov: fostul căpitan al Universităţii Craiova, Dorel Stoica, care a jucat ultima oară în Arabia Saudită, la Al-Ettifaq.

Pentru a finaliza mutarea, Steaua va contesta la comisiile LPF clauza pusă de olteni în contractul veteranului de 32 de ani. Pe de altă parte, Adrian Mititelu este convins că dreptatea este de partea sa: „Dorel şi-a dat acordul ca, dacă până în 2014 semnează cu altă echipă din ţară, să plătească o sumă de bani (n.r. - un milion de euro)".

Sărăcie lucie la Steaua II!

Sărăcia e prezentă la toate nivelurile în Ghencea. Sâmbătă, organizatorii partidei Steaua II - FC Botoşani n-au avut la dispoziţie nici măcar cei 2.800 de lei necesari pentru a plăti brigada de arbitri! Singurii care şi-au încasat banii, 700 de lei de fiecare, au fost observatorii Culae Lupescu şi Vereş Gyula. „Este adevărat că arbitrii nu şi-au încasat baremul", a confirmat Lupescu.

"Piţi va fi prezent la reunire, dar nu cred că va vorbi în calitate de antrenor. Ce restanţe sunt la salarii? Doar două luni."
Gigi Becali
patron Steaua

Organigrama dorită de Victor Piţurcă

Preşedinte: Emeric Ienei

Manager general: Victor Piţurcă

Director tehnic: Florin Marin

Antrenor principal: Eugen Neagoe

Antrenor secund: Gabriel Boldici

Antrenor cu portarii: Martin Tudor

Preparator fizic: Marius Dima

Medic: Romeo Popescu

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite