Victor Piţurcă: "Nu mă aştept ca Luxemburgul să încurce Bosnia"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Obiectivul lui Piţurcă  este calificarea  la Euro 2016
Obiectivul lui Piţurcă este calificarea la Euro 2016

Selecţionerul naţionalei României, Victor Piţurcă, a susţinut astăzi o conferinţă de presă la Centrul de Fotbal de la Mogoşoaia.

"Avem nevoie de victorii în cele două meciuri, avem nevoie de încredere, avem nevoie ca suporterii să vină lângă echipa naţională şi trebuie să pregătim preliminariile următoare. O miză există întotdeauna la meciurile echipei naţionale. Am avut o discuţie cu jucătorii şi le-am spus că trebuie să-şi dea viaţa pe teren, indiferent dacă sunt meciuri amicale sau oficiale. Avem nevoie să urcăm după aceste jocuri în urna a doua valorică. Sunt un pic dezamăgit de numărul de bilete vândute, la meciul cu Franţa stadionul a fost plin. În alte ţări, stadioanele sunt pline şi la juniori. Am început să gonim lumea de pe stadioane şi se ştiu motivele. Am avut o surpriză plăcută să am toţi jucătorii la dispoziţie. Nu mă aştept ca Luxemburgul să încurce Bosnia, dar sper că aşa se va întâmpla. Am avut prea mult ghinion în ultimul meci. Acum, suntem favoriţi cu Belarus şi vom juca de altă manieră" a spus Victor Piţurcă.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite