Vaslui a învins cu 5-0 la Mioveni: triplă Wesley, "dublă" Adailton! Wesley e cel mai bun marcator străin din Liga I!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Wesley (în galben) a marcat din nou pentru FC Vaslui
Wesley (în galben) a marcat din nou pentru FC Vaslui

FC Vaslui a învins,în deplasare, cu scorul de 5-0 (2-0), formaţia CS Mioveni, în ultimul meci al etapei. Atacantul brazilian al echipei FC Vaslui, Wesley Lopes, a devenit cel mai bun marcator străin din Liga I, cu 39 de goluri. El l-a depăşit pe albanezul Sulejman Demollari, care înscrisese 36 de goluri pentru Dinamo Bucureşti, între 1991 şi 1995.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Wesley '9, '62, '77 şi Adailton '26, '48.

0-1: Sânmărtean a centrat din partea stângă şi Wesley a înscris cu o lovitură de cap de la 6 metri.

0-2: Adailton a executat cu efect o lovitură liberă de la 23 de metri lateral dreapta, Wesley a trecut pe lângă balon şi mingea s-a dus în colţul lung al porţii apărate de Hăisan.

0-3: Milisavljevici a pătruns pe partea stângă, a centrat în careu şi Adailton singur la 13 metri a reluat cu latul în plasă.

0-4: Sânmărtean a pătruns în partea stângă, a centrat în careu şi Wesley a înscris din 3 metri.

0-5: Wesley a executat o lovitură liberă de la 23 de metri, balonul a fost deviat de zid şi a intrat în poarta lui Hăisan.

CS Mioveni: Hăisan - Voicu, Săndulescu, Olteanu, Baicu - Coşereanu (Ayza '78), Mărgăritescu, V. Gheorghe (Ad. Iordache '58), Neaga (Enache '65) - N. Dică, Tănasă. Antrenor: Constantin Stancu.

FC Vaslui: Cerniauskas - Milanov, Papp, Farkas, Milisavljevici - Adailton, Zmeu (R. Costin '70), Pavlovici, Sânmărtean - Temwanjera (Yerro Bello '75), Wesley (Buhăescu '81). Antrenor: Viorel Hizo.

Cartonaşe galbene: Neaga '23 / Pavlovici '43.

Arbitri: Marius Avram (central) Cristian Nica, Zoltan Szekely (asistenţi) - Marius Bocăneală (rezervă).

Observatori: Florin Chivulete, Rodion Cămătaru.

La partida de la Mioveni au asistat aproximativ 3.000 de spectatori, dintre care 15 fani vasluieni.

Antrenorul Vasluiului, Viorel Hizo, a urmărit partida din tribună, el fiind suspendat.


Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite