Vasilache: "N-am mai văzut un ban de trei luni"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciprian Vasilache (stânga)
Ciprian Vasilache (stânga)

Aflat în cantonament în Austria, Vasilache a parcurs cu echipa lui Lopez Caro o parte din perioada de pregătire evoluând şi într-o partidă amicală FC Vaslui - Dynamo Ceske Budejovice 1-0, informează liga2.ro.

Transferul său la FC Vaslui a intrat însă în impas, dar
Vasilache nu ascunde faptul că şi-ar dori să plece şi să joace pentru o altă grupare, indiferent de nume, numai să rămână în Liga I: "Când Ceahlăul m-a luat în iarnă, n-a trebuit să dea nici un ban pe mine, întrucât venisem liber de contract. Acum, le-am spus că mai las şi eu ceva din banii pe care-i mai am de luat, dar să arate şi ei îngăduinţă faţă de mine",

Ciprian Vasilache explică altfel absenţa sa de ieri în vestiarul Ceahlăului şi de la programul de pregătire. Mijlocaşul aduce în atenţie problema unor restanţe financiare ale clubului, susţinând că n-a mai văzut un ban de la gruparea pietreană de trei luni de zile.

"Cred că am toate motivele să fiu supărat. Înţeleg că este o perioadă de criză, dar cum de s-au găsit bani pentru alţii, care au plecat de tot de aici, iar pentru mine nu?", îşi spune oful decarul moldovenilor.

Preşedintele grupării pietrene de fotbal a aflat de doleanţa lui Vasilache, însă aşteaptă să vadă ce club şi-l doreşte în lot, formaţie care să accepte şi condiţiile de transfer impuse de Ceahlăul: "Nemulţumirea lui este legată de faptul că şi-ar dori să joace în continuare în prima ligă. Şi noi ne-am dori asta, dar trebuie să mai găsim şi echipa care să şi-l dorească în lot. Dacă nu va găsi o ofertă concretă, acceptată şi de noi, va rămâne să joace pentru Ceahlăul. Şi dacă o va face la nivelul calităţilor pe care le are, îşi va aduce aportul, cu siguranţă, în realizarea obiectivului nostru", a completat preşedintele Viorel Măstăcăneanu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite