Varazdin - Dinamo, 1-2. „Câinii” sunt în play-off-ul Ligii Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dinamo i-a eliminat, în turul III preliminar al Ligii Europa, pe croaţii de la Varazdin. Astfel, roş-albii se vor afla în urnele pentru tragerea la sorţi, de mâine, ora 14.30, în direct, la Eurosport, când se vor stabili partidele din play-off-ul competiţiei.

Nervoşi după remiza, 2-2, din tur, când „câinii" s-au cam făcut de râs pe teren propriu, elevii lui Liviu Ciobotariu n-au stat multi timp la discuţii cu croaţii. După doar şapte minute, dinamoviştii au deschis scorul, prin Dănciulescu, şut bun din zece metri. Lucurile păreau că intră în normal, numai că degringolada din careul lui Bălgrădean le-a dat speranţe gazdelor. Golubar a egalat la 1 printr-o execuţie în forţă. Roş-albii n-au mai suportat să rămână la egalitate cu o echipă care era foarte aproape să retrogradeze în sezonul trecut, şi au trecut din nou la conducere. Şi în joc, dar şi pe tabelă. Torje a executat bine o lovitură liberă de la 18 metri, portarul a respins-o în faţă, iar Cătălin Munteanu a fost omul potrivit, la locul potrivit. Chiar dacă s-au chinuit un pic şi chiar dacă victoria de-aseară nu poate fi comparată cu „minunea de la Liberec", măcar dinamoviştii au evitat ruşinea unui alt rezultat gen „17 Nentori" în Europa.

Casetă meci


Varazdin - Dinamo 1-2

Varazdin: Krklec - Tkalcici, Gluhak, Safarici, Conjar - Aganovici, Simek - Sacer, Glavina, Golubar (Cerovecki 62) - Vugrinec. Antrenor: Samir Toplak

Dinamo: Bălgrădean - L. Rus, Scarlatache, Moţi, Diabate - Torje, Kone, C. Munteanu, Alexe (Pătraşcu 61) - Dănciulescu, Niculae. Antrenor: Liviu Ciobotariu

Goluri: Golubar 14 /Dănciulescu 7, C. Munteanu 26

Stadion "Andelko Herjavec": 4500

Arbitru: Jan Valasek (Slovacia)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite