„Vamă“, foc şi pară pe jucători şi pe Şumi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dinu Gheorghe
Dinu Gheorghe

Dinu Gheorghe a pus presiune pe George Copos pentru ca acesta să achite  restanţele. Drept răsplată, giuleştenii au pierdut la Timişoara. Rapidiştii joacă mai bine pe burta goală. Fără bani, Şumi şi elevii săi au dat şapte goluri cu Brăneştiul, iar când li s-au umplut conturile au avut o prestaţie lamentabilă pe Bega.

Timp de o săptămână s-a chinuit preşedintele Rapidului pentru a-l convinge pe Copos să plătească restanţele financiare către fotbalişti. L-a ameninţat şi cu demisia, pentru a-l forţa pe patron să-i răsplătească pe cei care au umilit Victoria Brăneşti cu 7-1, chiar dacă nu-şi încasaseră salariile de 90 de zile!

Săptămâna trecută, Herea şi compania au primit restanţele din august, dar şi primele pentru victoria cu CFR Cluj şi egalul de la Craiova. Mai mult, în această săptămâna, li s-a promis că vor pune mâna şi pe salariul din luna septembrie, bonusul pentru succesul cu Victoria Brăneşti, dar şi pe cel pentru un eventual triumf la Timişoara.

Şumudică: „nu suntem echipa momentului"

„Înaintea partidei eram sigur că vom lua toate punctele. Noi am jucat doar 25 de minute, până când am marcat. Apoi, nu ştiu ce s-a întâmplat pentru că eu nu mă pricep. Aştept ca Şumudică şi jucătorii să-mi dea explicaţii!", a spus „Vamă" care, la fel ca după meciul cu Dinamo, a fost în vestiar să-i „urecheze" pe jucători. La Timişoara, giuleştenii au arătat încă o dată că obţin destul de greu puncte în meciurile din deplasare. În primele zece etape ale Ligii I, rapidiştii au înregistrat doar o victorie afară, la Mediaş, cu Gaz Metan. „Adevărul" l-a contactat pe tehnicianul formaţiei de lângă Podul Grant pentru a afla cum de echipa a avut o evoluţie sub aşteptări pe Bega, deşi jucătorii aveau conturile pline.

„Nu poţi să spui că la Timişoara băieţii n-au mai avut «foame» de victorie pentru că li s-au plătit restanţele. Am pierdut nemeritat sâmbătă seară, dar asta e când nu fructifici ocaziile şi le faci cadou adversarilor două goluri. Toţi zic că suntem echipa momentului, dar nu suntem şi nici n-am fost aşa ceva", a spus Marius Şumudică.

3.000 de euro ar fi primit fiecare jucător al Rapidului pentru un eventual succes în meciul de sâmbătă cu FC Timişoara

"Noi am jucat fotbal la Timişoara doar vreo 25 de minute, până când am marcat. Apoi, nu ştiu ce s-a întâmplat pentru că eu nu mă pricep la acest fenomen. Aştept ca Şumudică şi jucătorii să-mi dea explicaţii pentru ceea ce s-a petrecut sâmbătă seara!"
Dinu Gheorghe preşedinte Rapid

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite