Valeriu Răchită: "Nu sunt îngrijorat după aceste înfrângeri"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul echipei Petrolul Ploieşti, Valeriu Răchită, a declarat, miercuri, că nu este îngrijorat de înfrângerile din primele două meciuri amicale din cadrul stagiului de pregătire din Antalya, informează site-ul oficial al grupării prahovene.

"E normal să fiu supărat după aceste eşecuri, dar în niciun caz nu sunt îngrijorat. Trebuie ţinut cont de faptul că suntem la doar al treilea meci disputat pe iarbă în această iarnă, că jucătorilor le lipseşte, deocamdată, prospeţimea şi că în echipă au apărut multe nume noi, iar relaţiile de joc nu sunt, încă, sudate. Vor mai veni şi alţi fotbalişti, în funcţie de ceea ce se va întâmpla în următoarea perioadă şi de ce bani vom avea la dispoziţie pentru transferuri, însă suporterii să fie liniştiţi, pentru că, până la ora primului joc oficial, echipa va fi pregătită din toate punctele de vedere. Iar celor care, deja, au început, după două înfrângeri suferite în jocuri de pregătire, să prevestească un viitor sumbru pentru Petrolul, le recomand doar să-şi aducă aminte că făceau acelaşi lucru şi iarna trecută, iar după câteva luni s-au trezit contrazişi de realitate", a spus Răchită.

Petrolul a suferit două înfrângeri în primele meciuri de pregătire din Antalya, 0-1 cu naţionala Turkmenistanului şi 0-2 cu FK Qarabag. Următorul meci amical al prahovenilor va avea loc joi, de la ora 18.00, în compania formaţiei georgiene FC Dila Gori.

Pe de altă parte, fundaşul central spaniol Alvaro Silva Linares a părăsit, miercuri, cantonamentul din Antalya, transferul său picând din cauza unor neînţelegeri contractuale, precum şi a atitudinii fotbalistului.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite