Valeriu Argăseală a primit ameninţări cu moartea pe telefon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, s-a prezentat la Secţia 22 Poliţie din Capitală, după ce a primit ameninţări de la un suporter, pentru a se informa asupra opţiunilor sale legale, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, citat de ProSport.

Valeriu Argăseală a spus poliţiştilor că a primit o ameninţare prin SMS, duminică, în jurul orei 20.30, în timp ce se afla la stadion, la meciul Steaua - Rapid, a declarat Christian Ciocan.

Potrivit lui Ciocan, mesajul de ameninţare venea de la un suporter pe care Valeriu Argăseală îl cunoaşte şi scria "Meritaţi să muriţi cu toţii...".

Argăseală nu a depus, deocamdată, plângere, însă s-a prezentat la poliţie pentru a se informa asupra opţiunilor sale legale.

"El urmează să decidă ce va face. În cazul în care depune plângere, va fi apărat ca oricare alt cetăţean român", a mai spus Ciocan.

Formaţia Steaua a fost învinsă, duminică seară, pe stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu, cu scorul de 5-1 (4-1), de echipa Rapid, în derbiul etapei a XXVIII-a a Ligii I.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite