Urziceni- Oţelul 0-0/ Unirea trăieşte periculos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unirea Urziceni, campioana României, a arătat aseară ca formaţia pe care o ştia toată lumea înainte de a fi antrenată de Dan Petrescu: o echipă de duzină. Formaţia antrenată de Ronny Levy mai seamănă cu trupa din tur doar la nume şi la siglă. Ialomiţenii n-au izbutit decât o remiză albă cu trupa lui Munteanu.

S-a cam terminat cu acomodarea la Urziceni. Levy a avut timp să cunoască lotul, a condus destule meciuri pe banca Unirii, s-a învăţat cu fotbalul românesc, dar, se pare, restul lumii nu s-a acomodat cu el. Antrenorul israelian a reuşit să îngheţe Câmpia Bărăganului mai ceva decât iarna care a ţinut patru luni în România. Levy parcă a administrat morfină jocului prestat de Urziceni.

Nici Oţelul n-a lucit

Este imobil, lent, fazele periculoase vin din acţiuni personale. Aşa s-a întâmplat şi aseară, cu Oţelul, când un şut bun al lui Rusescu putea aduce gazdele în avantaj, dar Grahovaci a respins în bară. S-a mai încercat pe ici, pe colo cu centrări, dar toate au fost pradă uşoară pentru defensiva moldovenilor. Oricum, Oţelul a prestat cam acelaşi joc de la începutul sezonului. Meschin, la mica ciupeală, economicos, dar, cum s-a demonstrat, eficient.

Cel mai periculos elev al lui Munteanu a fost Ochiroşii, unul dintre preferaţii lui MM Stoica. Nu a fost foarte frumos din partea ex-stelistului să-i creeze emoţii celui care l-a promovat în fotbalul mare, dar Răzvan şi-a făcut datoria. A centrat din toate părţile, a executat loviturile libere, însă, de unul singur, nu poate duce Galaţiul în cupele europene. Acolo unde Urziceniul va juca, foarte probabil, din nou, dar nu pentru că ar merita, ci pentru că nu sunt alţii mai buni.

0-0

Unirea Urziceni: D. Tudor - Maftei, Galamaz, B. Fernandes, Bordeanu - S. Frunză, Paraschiv (24 Pădureţu), R. Gomez (81 L. Marinescu), Semedo (54 Onofraş) - Rusescu, Bilaşco. Antrenor: Ronny Levy

Oţelul: Grahovaci - Râpă, Perendija, Sârghi, Sălăgeanu - Antal, I. Neagu, Giurgiu, Ochiroşii (63 Cojoc) - Pena (89 S. Costin), Ibeh (G. Paraschiv). Antrenor: Dorinel Munteanu

Arbitru: Radu Petrescu
Stadionul „Tineterului": 4.000

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite