Universitatea Craiova intră în reorganizare!
0Reprezentanţii Casei de Insolvenţă Transilvania, cea care a fost numită, prin decizia Tribunalului Braşov, drept administrator judiciar al Fotbal Club U Craiova SA, au anunţat că reorganizarea reprezintă cea mai avantajoasă opţiune pentru creditori.
Managing Partner la Casa de Insolvenţă Transilvania, Andreea Anghelof, a declarat următoarele: "Procedura insolvenţei reprezintă o procedură judiciară al cărei scop este acoperirea pasivului societăţii aflate în insolvenţă, procedură ce se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legale şi sub supravegherea judecătorului-sindic.
Preluarea administrării societăţii de către administratorului judiciar poate fi dispusă doar de către judecătorul-sindic cu respectarea anumitor condiţii, ceea ce nu este cazul în ceea ce priveşte Fotbal Club U Craiova SA. Dreptul de administrare al societăţii nu a fost ridicat însă administrarea acesteia urmează a se efectua sub supravegherea administratorului judiciar".
"Experienţa societăţii noastre în proceduri de insolvenţă a reliefat faptul că reorganizarea unei societăţi este cu mult mai avantajoasă pentru majoritatea creditorilor şi tindem să credem că aceasta este situaţia în cazul Fotbal Club U Craiova SA", a explicat Andreea Anghelof, conform LigaB.ro.