Unirea Urziceni a devenit noua „Steluţa“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a luat aproape o echipă întreagă de la formaţia ialomiţeană, Gigi Becali a desfiinţat Steaua II şi i-a împrumutat pe jucătorii de-acolo clubului din Bărăgan. Unirea Urziceni a rămas fără fotbalişti după ce şapte jucători au ajuns la Steaua, iar restul şi-au reziliat contractele luni, la Liga Profesionistă de Fotbal.

Clubul din Bărăgan îşi va continua activitatea, cel puţin până la finalul campionatului şi va juca împotriva Stelei peste mai puţin de două săptămâni. Gigi Becali s-a hotărât să îi dea o mână de ajutor prietenului de la care şi-a întărit lotul în vederea câştigării campionatului şi a luat o decizie halucinantă: a desfiinţat echipa a doua a Stelei şi i-a trimis pe jucători la Urziceni, sub formă de împrumut, unde vor fi pregătiţi de Gabriel Caramarin.

Acolo, ei s-au pregătit, ieri, alături de cei care încă nu şi-au găsit încă alte echipe: Daniel Tudor, Epaminonda Nicu, Maftei, Bordeanu, Rusescu, Brandan şi Pădureţu. Lor li se vor adăuga încă opt jucători de la Timişoara, care nu au fost încă stabiliţi.

Precedentul Gloria Buzău

„Am renunţat la locul pe care-l aveam în liga a doua, iar fotbaliştii vor merge la Unirea, unde vor mai pleca şi Andrei Ionescu, şi Mihai Onicaş. Depinde doar de Caramarin cine rămâne la Urziceni. O să joace Steaua cu Steaua II şi cu asta basta", a anunţat patronul din
Ghencea.

Această mişcare reprezintă şi o şansă pentru indezirabilii Eugen Baciu şi Robinson Zapata, care vor reveni la prima echipă. Steaua nu este la prima acţiune de acest gen. În urmă cu două sezoane, Gloria Buzău devenise un fel de satelit neoficial al clubului roş-albastru, în virtutea relaţiilor de prietenie existente între Becali şi Costel Bucur, conducătorul buzoienilor. La fel ca şi acum, latifundiarul redirecţionase o sumedenie de jucători de la echipa a doua către Gloria. Din această cauză, clubul din Crâng a fost poreclit „Steluţa" , oamenii de fotbal insinuând posibile aranjamente la meciurile directe.

Totuşi, în partida tur din acel campionat, Gloria Buzău a furnizat o mare surpriză, remizând acasă cu Steaua, după ce Bunică a egalat în minutele de prelungire dintr-o lovitură liberă. „Nu îmi mai e frică. Ar fi culmea să păţesc ca la Buzău", a dat asigurări finanţatorul roş-albaştrilor.

Rusescu, al şaptelea „lup" din Ghencea

După Apostol, Galamaz, Bilaşco, Onofraş, Ricardo şi Marinescu, Becali a bătut palma cu Bucşaru şi pentru Raul Rusescu, promiţătorul atacant al Unirii. Vârful de 22 de ani a jucat 58 de partide pentru ialomiţeni, marcând 15 goluri. De asemenea, Steaua va continua negocierile şi cu Pablo Brandan, argentinianul fiind ultimul fotbalist dorit de Ilie Dumitrescu de la Urziceni.

"Când vom avea meci cu Urziceniul, de fapt vom juca cu Steaua II! N-o să-mi fie frică! Dacă nu e regulamentar, să iasă Mircea Sandu şi să spună."
Gigi Becali finanţator Steaua

"Regulamentar, nu am cum să mă leg de ei. Aştept să facă o prostie! Momentan, nu ştim ce va face Urziceniul. Am văzut doar cine a plecat, să vedem şi pe cine o să aducă."
Dumitru Dragomir preşedinte LPF

"Ce mai e normal în fotbalul românesc? Dacă se întâmplă aşa ceva, atunci trebuie schimbate regulamentele."
Florin Prunea manager sportiv Dinamo

"E o situaţie similară cu aceea când Becali finanţa Buzăul, eu am tras un semnal de alarmă de atunci. Nu e în regulă ce se întâmplă."
Marius Stan preşedinte Oţelul

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite