Un galop de sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Steaua s-a distrat cu modesta echipă de liga a III-a din Cluj. Legitimat la Sănătatea Cluj la 38 de ani şi 100 de kilograme, Ionel Ganea n-a putut împiedica inevitabilul. Steaua s-a impus fără probleme în faţa ardelenilor.

Roş-albaştrii au deschis scorul încă din minutul 2, când Nikolici a marcat cu capul, la o centrare excelentă venită din corner de la Dorinel Popa. Andrei Prepeliţă a punctat şi el, elegant, de la marginea careului, jumătatea de oră mai târziu.

Pentru a mai şterge din ruşinea ultimelor două înfrângeri din Liga I (0-3 cu Gaz Metan şi 1-2 cu Pandurii), steliştii au atacat non-stop, astfel că varianta autohtonă a grăsuţului brazilian Ronaldo, Ionel Ganea, a rămas doar un „virus verde" izolat în marea de tricouri roş-albastre. După pauză, indizerabilul Martinovici şi neglijatul Dorinel Popa au reuşit să-şi treacă şi ei numele pe lista marcatorilor. A fost destul pentru ca Steaua să meargă mai departe în Cupă, iar Ronny Levy să pregătească în linişte meciul cu Sportul, care poate fi decisiv pentru cariera sa la clubul patronat de Becali.

În celălat meci al serii, chiar dacă erau favoriţi cerţi, „câinii" s-au chinuit ceva cu Luceafărul Oradea. Acuzând lipsa suporterilor, elevii lui Liviu Ciobotariu au reuşit să marcheze prin proaspăt transferatul Luchin, în minutul 32. Până la final însă, ocaziile au fost destul de puţine, Dinamo calificându-se în optimi fără a impresiona.

Tibi Bălan, stelist de mâine

Patronul Stelei, Gigi Becali, a dezvăluit că s-a înţeles cu omologul său de la Sportul Studenţesc, Vasile Şiman, în privinţa cedării lui Tiberiu Bălan la gruparea roş-albastră. „E jucătorul de care aveam nevoie. Se va antrena cu Steaua, însă va putea juca doar de săptămâna viitoare, pentru că trebuie să fie declarat liber de contract", a explicat Becali.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite