U Cluj a câştigat, 3-2, în prelungiri cu Petrolul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea Cluj a cîştigat meciul de azi cu nou-promovata Petrolul Ploieşti, scor 3-2, după golul marcat la ultima fază a meciului de nigerianul Nwakaeme Tony.

Prima repriză a început modest, iar prima ocazie reală de poartă a consemnat şi golul. În minutul 15, Niculescu înscris superb din lovitură liberă de la 23 de metri, după ce tot el fusese faultat. Clujenii au continuat să pună presiune, dar golul a venit la cealaltă poartă. Centrarea lui Florentin Dumitru l-a găsit liber pe Pompiliu Stoica în careu, lateral stînga, acesta a şutat puternic, iar mingea a fost deviată de francezul Pele în proprie poartă (28).

Fără să se arate descurajaţi de golul "găzarilor", elevii lui Ionuţ Badea au revenit la scenariul din prima parte a meciului. Dar o  eroare pe ofensivă a lui Tony le-a dat posibilitatea oaspeţilor să plece pe contră. Mingea a ajuns în flancul stîng la Vali Negru, iar fostul rapidist l-a executat pe Marius Popa cu un şut puternic din colţul careului (42). 2-1 la pauză pentru Petrolul, iar povestea meciului cu Oţelul pare să se repete!

Repriza a doua a început în aceeaşi notă de dominare a gazdelor, care nu au reuşit însă să-şi creeze situaţii de gol. Arbitrul Radu Petrescu le-a întins o mînă de ajutor "şepcilor roşii" în minutul54, cînd l-a eliminat pe Apostu, iar din acel moment jocul a fost la discreţia gazdelor. Golul egalizator a venit din piciorul lui Boştină (59), care a înscris simplu, cu latul, de la 10 metri. "Studenţii" au avut şansa de a trece în avantajîn minutul 72, după un penalty obţinut de Cristea, însă Păcurar a executat slab şi i-a dat posibilitatea lui Zendeli să pareze.

Cînd nimeni nu mai spera la o modificare pe tabelă, Tony a adus victoria gazdelor după ce a reluat cu capul de la 10 metri o centrare perfectă a lui Boştină, conform gsp.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite