UPDATE Piţurcă rupe tăcerea. El va explica luni (ora 14.00) de ce a plecat de la Steaua

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inevitabilul s-a produs. Victor Piţurcă n-a mai acceptat să lucreze cu Gigi Becali şi şi-a prezentat demisia, împreună cu colaboratorii săi, Eugen Neagoe, Florin Marin şi Ovidiu Costeşin.

Fostul manager general al Stelei va susţine mâine o conferinţă de presă. Va fi prima oară când Piţurcă va vorbi de când a revenit în Ghencea. Siteul www.adevarul.ro va transmite live conferinţa lui Piţi.

UPDATE 17.00 Versiunea suporterilor stelişti

Marius Nicolau, purtător de cuvînd al AISS, a vorbit, în direct la GSP TV, despre situaţia actuală a formaţiei din Ghencea şi despre decizia lui Victor Piţurcă de a părăsi echipa.

 
"Cu toate ca ne-am călcat pe orgoliu şi am încercat să fim mediatori, am întîmpinat refuzul patronului echipei. Suporterii s-au întors la echipă pentru proiectul creat de Victor Piţurcă şi Emeric Ienei. Nimeni nu a făcut abonamente pentru Becali", a declarat Marius Nicolau.

"Victor Piţurcă a cerut normalitate, ceea ce suporterii au vrut încă de trei ani. Singura modalitate de a obţine aşa ceva era prin clauzele cerute de antrenor. Noi am venit alături de formaţie pentru că eram conştienţi că planul propus de Victor Piţurcă stopa anormalităţile care se petrec acolo de mai mulţi ani. Noi ne-am dorit ca patronul echipei să înceteze să jignească jucătorii, suporterii şi numele Stelei. Dacă exista încredere în vorbele creditorului, nu se mai ajungea la o asemenea situaţie", a adăugat Marius Nicolau, conform gsp.

Nimeni nu a mai crezut într-o împăcare între Piţurcă şi Becali

UPDATE 15.07 A început conferinţa de presă a lui Gigi Becali.

"O iau de la început. I-am propus lui Piţurcă să vină la Steaua, el mi-a răspuns că întâi trebuie să vorbească cu Mititelu, să-i spună că nu vine, că n-are bani. I-am zis că îi dau 300.000 pe an şi 2.000.000 pentru accederea în grupele Ligii Campionilor. El a acceptat şi a început treaba. A vrut să facă tot. Le-am spus angajaţilor mei că patronul lor a devenit Piţurcă. I-am dat puteri mai mari decât ale mele", şi-a început discursul Gigi Becali

"După primul cantonament, mi-a propus să discutăm despre contract. A cerut garanţii ca eu să nu critic jucătorii şi să nu jignesc galeria. A vrut să semnăm pe trei ani, promiţând în primul an locurile 1-3, în al doilea, 1-2, iar în al treilea, titlul. Am acceptat. După al doilea cantonament, mi-a cerut garanţia. I-am oferit un teren de 3-4 milioane de euro, dar el mi-a cerut unul de 10 hectare, care acum ceva timp era evaluat la 36 de milioane. L-a refuzat, iar el mi-a mărturisit că în acest caz nu mai stă. Cu greu, l-am convins să îi dau 4,5 hectare. Apoi, m-a sunat că lasă echipa, tot. Se răzgândise. Voia 10 hectare şi un contract cu o clauză de 5 milioane de euro, pe care să îi plătesc în cazul în care vorbesc. L-am refuzat şi am stabilit să ne despărţim amiabil", a adăugat el.

"I-am mai făcut o propunere. 50 de mii de euro pe lună, contract ferm, plus prima de 2.000.000 pentru Liga Campionilor. El a ţinut-o pe-a lui cu garanţiile. Azi-dimineaţă şi-a strâns toate lucrurile, împreună cu tot staff-ul, a comunicat echipei că pleacă şi s-a dus. Ştiam de întâlnirea lui cu suporterii. M-a chemat Mustaţă la stadion şi m-am dus, unde i-am repetat propunerea, cu condiţia ca înţelegerea să fie pe un an. Suporterii mi-au spus că n-o să fie linişte, dar eu zic că va fi!Cine nu se comportă civilizat nu mai intră şi va fi arestat. Ceea ce-a făcut Piţurcă m-a şocat. Mi-a demonstrat că n-are caracter. În loc să repare lucrurile, el a făcut altceva. O să umblu singur, fără bodyguarzi. Dar dacă e nevoie, gărzile mele au câte 18 gloanţe în pistol", a mai spus finanţatorul.

"Mă gândesc că a fost o strategie. Practic, eu trebuia să dau bani ca prostul, fără să mai am ceva de zis, că altfel plăteam 25 de milioane garanţie. Nu mi-a convenit şi cu asta basta. La revedere! Îi mulţumesc pentru ceea ce a făcut până acum. Ce urmează, nu ştiu. Dar le cer autorităţilor să respecte legea. Părinţilor suporterilor le cer să le impună copiiilor să se comporte civilizat. Suporterii n-o sa-mi impuna niciodată nimic. Nu fac niciun pas înapoi. Nu ştiu cine va fi noul antrenor, acum fac săpături. Am două-trei nume în cap. Ilie Dumitrescu e o variantă ca preşedinte al clubului. Dan Petrescu e un antrenor foarte valoros. Olăroiu are clauză de 500.000 de euro, nu poate veni. Noul antrenor va avea toate condiţiile lui Piţurcă. ", a mărturisit Gigi Becali.

UPDATE 14.54 Întâlnirea cu suporterii s-a încheiat. Fanii au început să părăsească arena, dar refuză să discute despre şedinţa cu Piţurcă

UPDATE 14.36 Gigi Becali a părăsit nervos stadionul, fără a oferi declaraţii, şi a plecat spre palatul din Aleea Alexandru, unde va susţine o conferinţă de presă începând cu ora 15.00

UPDATE 14.06 Patronul Gigi Becali a ajuns şi el la stadion. Finanţatorul s-a întâlnit cu Gheorghe Mustaţă, unul dintre liderii Peluzei Nord, şi a intrat în complex împreună cu acesta.

UPDATE 13.45 Otto Barici, fostul selecţioner al Albaniei şi adversar al României în preliminariile pentru Euro 2008, a fost propus ca înlocuitor pentru Victor Piţurcă, conform gsp.ro. Un impresar l-a propus pe Otto Barici apropiaţilor lui Gigi Becali. Acesta ar cere un salariu de 400.000 de euro pe ani şi i-a transmis impresarului că "vin în Ghencea şi pe jos pentru că Steaua e unul dintre marile cluburi ale Europei", Austriacul a mai antrenat în carieră şi pe Dinamo Zagreb, Stuttgart, Fenerbahce şi naţionalele Austriei, Croaţiei şi Albaniei. Claudio Gentile, fostul selecţioner al naţionalei de tineret a Italiei, şi Andrea Agostinelli, fostul tehnician al lui Napoli, au fost şi ei propuşi echipei din Ghencea.

UPDATE 13.39 Patronul Stelei, Gigi Becali, va susţine o conferinţă de presă la ora 15.00, la palat, unde va explica motivele demisiei lui Piţurcă şi cauza pentru care cei doi s-au certat.

UPDATE 13.05 Dumitru Dragomir e de părere că atât Becali, cât şi Piţurcă, au de pierdut în urma plecării ultimului de la Steaua. "Mă surprinde decizia luată de Victor Piţurcă. Este normal să plece tot staff-ul, nu doar generalul. E păcat, era un antrenor valoros. Amândoi au pierdut, atât Piţurcă, cât şi Becali. E greu, nici nu văd cum va gestiona situaţia patronul de la Steaua. Este pus într-o situaţie delicată. Oameni se vor găsi, e Steaua, nu e orice echipă, deci se va găsi un înlocuitor. E păcat pentru Piţurcă. Îmi pare rău şi pentru Steaua, pentru că sigur ar fi avut performanţe", a adăugat preşedintele LPF.

Fanii au intrat în stadion pentru a discuta cu Piţurcă

FOTO: PROSPORT

image

UPDATE 13.02 Reprezentanţii Asociaţiei Independente a Suporterilor Stelişti şi membrii din cele două peluze au intrat în incinta complexului şi se vor întâlni cu Victor Piţurcă pentru a discuta motivele demisiei sale.

UPDATE 12.56 Majearu, adus în club de Victor Piţurcă, nu ar refuza să continue munca în Ghencea. "Noi am venit cu Piţi, dar dacă am făcut şi noi parte din acest club. Vom vedea ce va fi, sunt lucruri care mă depăşesc, dar vom discuta şi e posibil să continuăm colaborarea cu Steaua", ne-a spus fostul mijlocaş, actualmente antrenor de copii şi juniori la Steaua.

UPDATE 12.40 Gigi Becali a confirmat demisia antrenorului. „Am fost sunat de la club şi informat că Piţurcă şi-a strâns lucrurile şi a plecat. N-am ce să-l mai conving, s-a dus, nu se mai întoarce. Le-a spus jucătorilor că de mâine va veni antrenor. Mi-a cerut un teren de 15 milioane de euro şi încă cinci milioane bani lichizi drept garanţie. Eu m-am ţinut de cuvânt cu tot ce am promis, Piţi n-a avut însă atitudinea corectă", a spus patronul Stelei la Realitatea TV.

UPDATE 12.37 Florin Lungoci, membru al galeriei Stelei: "Becali este un nimeni pentru noi! Ne dorim să îl convingem pe domnul Piţurcă să revină, dacă el nu se răzgîndeşte atunci va fi război!"

Ienei: "Plec odată cu Piţurcă!"

image

UPDATE 12.25 Emeric Ienei a acceptat să vorbească despre motivele despărţirii premature a lui Piţurcă de Steaua.

"Gigi a greşit grav. Piţurcă i-a cerut garanţii pentru că ştia că altfel Becali nu se poate abţine. În momentul de faţă, la Steaua nu se pot pune în aplicare proiecte. Nu poţi să îţi faci planuri cu un om care bagă astăzi un leu şi mâine vrea să scoată trei. Pentru a scoate bani, trebuie să ai răbdare cinci-şase ani, pentru a forma o echipă puternică. Gigi a luat-o pe căi greşite în momentul în care a văzut stadionul plin cu Universitatea. El n-a înţeles că lumea a venit pentru echipă şi, de ce nu, pentru noi. Voi pleca odată cu Piţurcă. M-am ghidat toată viaţa după principii morale, n-o să mi le schimb acum", a spus Emeric Ienei în exclusivitate pentru "Adevărul".

UPDATE 12.19 Piţurcă şi Neagoe se vor întâlni cu fani pentru a explica motivele care au dus la această ruptură, urmând să discute cu ei la ieşirea din stadion.

La şedinţa de pregătire de astăzi el le-a spus jucătorilor că nu va mai continua la echipă.

CITEŞTE AICI MOTIVELE RUPTURII DINTRE PIŢURCĂ ŞI BECALI

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite