Tudor Pendiuc: "Aşteptăm Rapidul să joace la Piteşti"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, a confirmat interesul acţionarului majoritar al FC Rapid, George Copos, ca echipa pregătită de Răzvan Lucescu să dispute meciurile de pe teren propriu din Liga I la Piteşti, pe Stadionul "Nicolae Dobrin".

"Am vorbit ultima oară cu domnul Copos miercuri seara despre această variantă. În prealabil discutasem cu dânsul acum o săptămână la Bucureşti, la o lansare de carte. Atunci l-am întrebat: «Nu veniţi la Piteşti să jucaţi?». Dânsul mi-a spus că trebuie să vorbească cu Răzvan (n.r. - Răzvan Lucescu) dacă este de acord şi îmi va transmite. Apoi, acum două zile m-a sunat şi mi-a spus că vor să vină. Le-am transmis că sunt bineveniţi aici, pentru că Rapidul este o echipă populară, cu care noi n-avem adversităţi. Săptămâna viitoare îl aştept cu contractul pentru a-l semna", a declarat Tudor Pendiuc.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite