Ţucudean s-ar putea întoarce înapoi la UTA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficialii” UTA-ei doresc să prindă doi iepuri dintr-o lovitură. Echipa ar mai avea nevoie de un fotbalist sub 22 de ani de primă mână, dar şi un atacant care a confirmat deja la nivelul Ligii a 2-a.

În acest sens, Giovanni Catanzariti se află în discuţii avansate cu cei de la Dinamo pentru împrumutul pe cel puţin 4 luni de zile a lui George Ţucudean, arădeanul de 19 ani care a semnat în urmă cu un an de zile cu gruparea din Ştefan cel Mare. „Avem intenţia de a-l readuce pe George la UTA, am şi negociat cu cei de la Dinamo, aşteptăm un răspuns în zilele următoare. La ora asta, nu sunt nici optimist, nici pesimist, mai sunt de clarificat câteva aspecte până a putea vorbi de revenirea lui Ţucudean la Arad”, ne-a mărturisit preşedintele „Bătrânei Doamne”.

Ţucudean s-a revăzut cu utiştii în Antalya, cu ocazia partidei dintre Dinamo şi Videoton, arădenii asistând la prima repriză a acestui meci, în drumul lor spre terenul ce a găzduit întâlnirea cu Ordabasy. Tânărul „vârf” ar agrea o revenire la echipa sa de suflet, unde ar avea şansa să joace mai mult în campania de primăvară. Dacă mutarea se va realiza, UTA ar încheia seria achiziţiilor, deşi ar avea trei atacanţi de careu (Galanis, Miron şi Ţucudean) şi doar doi de viteză, Capătă şi Mara, conform ligab.ro.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite