Transferuri: culoarea banilor era neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un posibil răspuns al „lipsei de bani“ din fotbalul românesc ar putea fi găsit într-unul dintre cele mai mediatizate dosare de corupţie din fotbal: banii negri proveniţi din transferuri internaţionale. Dosarul „exportului de fotbalişti“ pe bani negri a fost amânat de 25 de ori de instanţele bucureştene prin diferite chichiţe avocăţeşti.

Opt oameni din fotbal, impresari şi şefi de cluburi - Giovanni Becali, Victor Becali, George Copos, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gică Popescu, Gigi Neţoiu şi Cristi Borcea - au fost trimişi în judecată de procurori pentru fapte de corupţie. Ei sunt acuzaţi că, în cazul a 12 transferuri ale unor fotbalişti români efectuate, în perioada 1999-2005, de cluburile Dinamo, Rapid, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi către echipe din străinătate, doar o mică parte din bani au fost înregistraţi oficial, restul fiind încasaţi „la negru". Doar Gică Popescu, în urma unor dezvăluiri de presă, a consimţit să plătească statului un prejuduciu de 400.000 de euro, ceilalţi şi-au pus speranţa în Justiţia română.

Cereri peste cereri

„Lipsă de procedură cu părţile civile"- 26 februarie 2009. „Lipsă apărare inculpat Popescu Gheorghe"- 30 septembrie 2009. „Lipsă de procedură cu inculpatul Neţoiu Gheorghe"- 30 iunie 2010. Acestea sunt doar o parte dintre motivele pentru care acest proces trenează pe rolul Tribunalului Bucureşti.

E de ajuns ca unul dintre inculpaţi, avocaţii acestora sau reprezentanţii cluburilor să lipsească de la un termen de judecată şi cauza primeşte automat o amânare de cel puţin o lună. Avocaţii inculpaţilor au bombardat instanţa de judecată cu diferite cereri: excepţii de neconstituţionalitate, excepţii de nulitate a rechizitoriului şi retrimiterea cauzei la DNA, solicitări de ridicare a sechestrelor instituite de procurori pe case, conturi sau autoturisme. Toate cererile au fost respinse până în prezent, la Tribunalul Bucureşti, şi, în recurs, la Curtea de Apel Bucureşti.

Alte motive de amânăre: protestul magistraţilor, Rapid Bucureşti nu are sediu la stadionul Giuleşti şi, după mai multe termene, a fost citat la uşa Consiliului Local, sau pentru a se verifica la registrul Comerţului care este situaţia FC Rapid SA, societate care a intrat în faliment.

Vila lui Gică Popescu a fost pusă sub sechestru de procurorii DNA 


Show la Tribunal

image

Cei opt inculpaţi sunt zgârciţi în declaraţii privind acuzaţiile procurilor, dar, pe holul instanţei, fac pronosticuri despre meciurile la zi din campionatul intern, anunţă noi transferuri şi ţin miniconferinţe de presă ad-hoc.

La unul dintre termene, la 29 aprilie 2009, ei au vociferat în instanţă atunci când magistratul a stabilit continuarea judecării pentru data de 27 mai 2009, ziua în care se juca finala Ligii Campionilor. Instanţa a reprogramat procesul pentru 18 mai 2009. Tot la 29 aprilie 2009, acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, nemulţumit că procesul nu începe la ora de pe citaţie, 10.00, a părăsit Tribunalul. Avocaţii au explicat instanţei că omul de afaceri are un program strict, Copos nemaiputând rămâne pentru ora 12.00. Aşadar, o nouă amânare.

Prejudiciu de 13,1 milioane de euro

Cei opt au fost trimişi în judecată pentru efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile a 12 fotbalişti către cluburi din străinătate, ceea ce ar fi produs o pagubă de 13,1 milioane de dolari (11 milioane în dauna a patru cluburi de fotbal - Dinamo, Rapid, Oţelu Galaţi şi Gloria Bistriţa, 600.000 de euro - Federaţiei Române de Fotbal şi 1,5 milioane de euro statului român). Infracţiunile de care sunt acuzaţi cei opt sunt înşelăciune, evaziune fiscală, spălare de bani şi asociere în vederea săvârşirii de infrac­ţiuni.

George Copos riscă să rămână fără casă dacă se dovedeşte vinovăţia sa

image

Comisie rogatorie pentru Mutu

DNA face cercetări şi cu privire la transferul lui Adrian Mutu, în anul 2000, de la Dinamo la Inter Milano. Impresarul jucătorului a declarat că a obţinut din acest transfer 2,1 milioane de dolari, însă, în realitate, Mutu ar fi fost vândut echipei italiene contra sumei de 7,8 milioane de dolari. Procurorii aşteaptă şi acum rezultatele comisiei rogatorii din Italia.

Transferurile vizate de procurori

- Cristian Dulca - în ianuarie 1999, de la Rapid Bucureşti la Pohang Steelers (Coreea de Sud).
Iulian Arhire - în martie 1999, de la Oţelul Galaţi la Pohang Steelers (Coreea de Sud).

- Cosmin Contra - în iunie 1999, de la Dinamo Bucureşti la Deportivo Alaves (Spania).

- Ionel Ganea - în iulie 1999, de la Gloria Bistriţa la VfB Stuttgart (Germania).

-Paul Codrea - în ianuarie 2001, de la Dinamo Bucureşti (împrumutat la FC Argeş Dacia Piteşti) la Genoa Criket and Spa (Italia).

- Florin Cernat - în februarie 2001, de la Dinamo Bucureşti la Dinamo Kiev (Ucraina).

- Bogdan Mara - în iulie 2001, de la Dinamo Bucureşti la Deportivo Alaves (Spania).

- Nicolae Mitea - în august 2003, de la Dinamo la Ajax Amsterdam (Olanda).

- Lucian Sânmărtean - în august 2003, de la Gloria Bistriţa la Panathinaikos Atena (Grecia).
Florin Bratu - în septembrie 2003, de la Rapid la Galatasaray Istanbul (Turcia).

- Dan Alexa - în iunie 2004, de la Dinamo Bucureşti la Guoan Beijing (China).

- Adrian Mihalcea- în iunie 2005, de la Dinamo Bucureşti la Chunnam Dragons (Coreea de Sud).

Giovanni Becali  a cerut mutarea sechestrului de pe vila sa din Pipera-Ilfov

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite