Toulouse a venit după Costea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florin Costea ar putea ajunge în curând la Toulouse (locul 13 în prima ligă). Interesul francezilor pentru atacantul Craiovei este real, însă Adrian Mititelu se opune pentru moment transferului.

Motivul? Suma propusă de francezi, de două milioane de euro. Patronul Ştiinţei cere cu un milion mai mult. Într-o încercare de a rezolva transferul, şefii lui Toulouse au venit marţi la Bucureşti, unde s-au întâlnit cu Florin Costea şi cu impresarii acestuia, fraţii Victor şi Giovanni Becali. Francezii mai veniseră de două ori în România, când l-au monitorizat pe vârful „juveţilor".

Costea cel mare şi-a oficializat despărţirea de Universitatea în timpul meciului cu FC Braşov. Lăsat pe bancă la startul întâlnirii, antrenorul Laurenţiu Reghecampf a vrut să-l introducă în teren pentru ultimele 20 de minute, dar atacantul a refuzat şi a plecat direct la vestiar, trasmiţându-le colegilor că nu se va mai întoarce la echipă. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite