Torje ar putea juca şi la Dinamo II

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Torje a fost trecut pe lista pentru "satelit"
Torje a fost trecut pe lista pentru "satelit"

Mijlocaşul Gabriel Torje a precizat că nu este deranjat de faptul a fost trecut pe lista fotbaliştilor care pot evolua la echipa a doua a clubului.

"Stăm destul de bine din punct de vedere fizic din câte am constatat. E cea mai neplăcută zi, pentru că trebuie să ne trezim la ora şapte. Vom vedea cum ne întoarcem după pregătire, care va fi grea, dar este benefică. Am făcut şi patru antrenamente pe zi la Timişoara, cu domnul Uhrin, şi nu am murit, nu o să murim nici acum, cu trei. Nu mă deranjează că am fost pus pe lista la Dinamo II, pentru că putem juca şi acolo, e o echipă bună şi ne putem face datoria şi acolo, de ce să fim supăraţi? Suntem pe acea listă, pentru că suntem jucători valoroşi, nu pentru că suntem petrecăreţi şi, probabil, au nevoie de noi la echipa a doua. Suntem numai jucători de valoare pe lista aceea", a menţionat jucătorul.

Referindu-se la faptul că Dinamo porneşte cu şansa a doua la câştigarea titlului, Torje a spus: "Ne bucură că pornim cu şansa a doua, pentru că nu ne ia lumea în seamă, poate vom fi ca Urziceniul anul trecut, când aţi văzut ce s-a întâmplat. Aşa trebuie să fim şi noi, să spunem că nu ne dorim titlul ci doar cupa, şi să fim pe primul loc la final. Ne-am făcut vaccin astă-toamnă, pentru gripa porcină nu ne-am făcut, nu se prinde de noi, pentru că suntem prea răutăcioşi. Suntem câini, să se ferească gripa de noi".


Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite