Toni Conceiçao a fost iar coşmarul Stelei!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Roş-albaştrii au făcut iar o partidă modestă contra celor de la FC Braşov, dar remiza de acum îi menţine în cursa pentru finală. Urmărind desfăşurarea meciului dintre Bistriţa şi Dinamo, probabil că steliştii au considerat că vor avea o misiune uşoară în faţa braşovenilor.

În Liga I, FC Braşov are destule probleme, fiind implicată în lupta pentru evitarea retrogradării. În aceste condiţii, socoteala de acasă a steliştilor nu s-a potrivit însă cu cea din târg, întrucât braşovenii, motivaţi şi de acea victorie cu 3-0 din ultimul meci direct, au demonstrat că-şi doresc şi ei cu adevărat să joace finala Cupei, care se va disputa chiar sub Tâmpa. S-a terminat 0-0, la capătul unui meci modest, în care primul şut pe spaţiul porţii a venit abia după 80 de minute de joc, când Cristi Tănase n-a reuşit să-l învingă, de la 40 de metri, pe veteranul de 37 de ani din poarta „stegarilor", Gabi Kajcsa. După ce l-a demis pe Marius Lăcătuş, la începutul lunii martie, tehnicianul portughez al Braşovului, Antonio Conceiçao, a reuşit să-l aducă în pragul unei crize de nervi şi pe Sorin Cîrţu.

Tătăruşanu, menajat, petrecăreţii, titulari

„Sorinaccio" a decis să-l menajeze aseară pe Ciprian Tătăruşanu, aşa că Răzvan Stanca a prins din nou prima echipă. El a apărat ultima oară poarta Stelei la 7 august 2010, tot într-un meci cu FC Braşov, însă în acest sezon a mai jucat şi la Universitatea Craiova, în mandatul fostului selecţioner Victor Piţurcă. De asemenea, la doar o săptămână după ce au fugit din cantonamentul echipei pentru a merge în discotecă, brazilienii Ricardo şi Bonfim au fost şi ei titularizaţi aseară.

„Pe fotbalişti îi doare numai când îi arzi la bani, nu şi dacă-i trimiţi la Steaua II", a explicat „Sorinaccio". Ricardo, care s-a accidentat grav după o jumătate de oră de joc, fiind înlocuit cu Bicfalvi, a fost huiduit la scenă deschisă de spectatori, care i-au strigat în mai multe rânduri: „Beţivule, îţi rupem picioarele!". Altfel, patronul Stelei, Gigi Becali, n-a fost prezent la meci, latifundiarul urmând să revină abia astăzi în ţară, din pelerinajul pe care l-a făcut la Muntele Athos.

"Joc plictisitor, cu multe carenţe! Credeam că Steaua are orgoliu după acel 0-3, o mândrie, dar...''
Emeric Ienei
fost antrenor Steaua

''Atât putem la ora asta! Asta ne e valoarea! N-avem cum să câştigăm titlul! ''
Helmuth Duckadam
preşedinte Steaua

Steaua:
Stanca - Bonfim, Martinovici, Geraldo, Brandan - Nicoliţă, Ricardo (Bicfalvi 35), Răduţ (L. Marinescu 73), Cr. Tănase - Surdu (Bilaşco 58), Maicon. Antrenor: Sorin Cîrţu
FC Braşov: Kajcsa - I. Voicu, Ad. Rusu, Majernik, Oros, Cr. Ionescu - Viveiros (Williams 70), Toloza, Ilyeş (Fl. Stângă 75), Chipciu - M. Cristescu (Distefano 85). Antrenor: Antonio Conceiçao
Arbitru: Cristian Balaj
Stadion "Steaua": 7.000

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite