Thriller cu déjà vu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timişoara n-a pierdut nici acum, într-un meci plin de suspans, contra Pandurilor, deşi iar a fost condusă cu scorul de 2-1. Arbitrii au jucat şi ei un rol în acest „film“. Dusan Uhrin pare că ar putea să facă asta la infinit. Chiar dacă l-a avut aseară oaspete pe Petre Grigoraş, antrenor pentru care cuvântul „frică“ nu intră în vocabular.

Ca într-un thriller de marcă, ostilităţile au decurs de la început cât se poate de normal şi previzibil. T imişoara a atacat, Zicu şi Zăgrean au ratat primele două ocazii, când n-au reuşit să-l învingă pe Mingote, însă Magera a încheiat prima parte a poveştii cu un o execuţie imparabilă cu capul (25). De-aici încolo, după tehnica bulgărului de zăpada, meciul s-a intensificat. Pandurii au marcat golul egalizator prin Vranjes, o reuşită demnă de Oscar, după pasa perfectă a lui Pleaşcă. În rolul actorului secundar, cu veleităţi de om determinant în deznodământul final, a intrat arbitrul asistent Nicoară. Mai întâi, acesta i-a interzis o cursă spre poartă lui Zăgrean, după o pasă excelentă a lui Zicu, pe motiv de ofsaid. Decizie greşită.

În a doua repriză, doar echipamentul Pandurilor s-a schimbat, din negru în alb. Nicoară a ieşit la rampă din nou. De data aceasta cu o decizie bună. Asistentul a validat golul doi al gorjenilor, marcat de Lemnaru, plecat din poziţie regulamentară, deşi mingea fusese urmărită în aceeaşi fază şi de Vranjes, care se afla în ofsaid. Când eşti condus şi revii de 13 ori în acelaşi campionat, nu te mai sperii. Aşa şi-au zis şi bănăţenii, care au reuşit şi a 14-a întoarcere de rezultat, marcând prin, cine altul?!, Zicu, la o bâlbâială generală din careul oltenilor. S-a terminat 2-2. Thrillerul continuă!.

Iancu: „Nu merităm campionatul!"

Finanţatorul Timişoarei a luat foc la finalul întâlnirii, dar nu s-a supărat pe arbitri, ci a dat de pământ cu propria echipă. „O sa intru foarte tare în ei, de la Chivorchian în jos. Chivorchian este primul vinovat. Să fie responsabili, am dat vina pe arbitri, dar trebuie să ne mai tragem şi noi de urechi. În felul ăsta, n-avem şanse nici la locul 3. Suntem un lider nemeritat. Noi jucăm la mişto, pe călcâie. Să se ocupe Chivorchian! Dacă nu poate, mă implic eu", a comentat Marian Iancu.

FC Timişoara: Pantilimon - Helder, Luchin, Ghionea, Scutaru (Ignjatijevic 29, Ricketts 78) - Goga, Bourceanu, Burcă (Rocha 59), Zicu - Magera, Zăgrean. Antrenor: Duşan Uhrin jr
Pandurii: Mingote - Pleaşcă, D. Viera, Cardoso, Grecu - Băcilă (Popete 73), Pintilii, Nistor (Avramescu 90+2), Vranjes - Lemnaru, Stromajer. Antrenor: Petre Grigoraş
Goluri: Magera 25, Zicu 90 / Vranjes 39, Lemnaru 48
Stadion „Dan Păltinişanu": 9.000
Arbitru: Sebastian Colţescu

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite