Tene: "Oţelul nu e Real sau Barca"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Tene
Florin Tene

Antrenorul Sportului Studenţesc, Florin Tene, a declarat că echipa sa poate obţine puncte pe terenul liderului Oţelul. Meciul va avea loc duminică, de la ora 13.00.

"Ne aşteaptă un meci dificil cu cea mai constantă echipă a campionatului, cu o echipă foarte bine organizată. Mergem să luăm cel puţin un punct. Nu este o misiune imposibilă, pentru că nu jucăm împotriva Barcelonei sau a Realului. Oţelul are cel mai bun grup din prima ligă şi îşi merită locul în clasament. Dacă vor avea linişte până la final vor putea produce o mare surpriză", a spus Tene.

Florin Tene crede în continuare că Sportul se poate salva de la retrogradare. "La noi este linişte, dar cu toţii suntem conştienţi că se putea mai mult. Eu cred în continuare că ne putem salva de la retrogradare", a adăugat Tene.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite